vineri, 12 noiembrie 2010
Adrian Paunescu
Adrian Păunescu (n. Adrian Păun, 20 iulie 1943, Copăceni, plasa Bălți, județul Bălți, Basarabia, astăzi Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, București) a fost un poet, publicist, textier și om politic român. Păunescu este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului Flacăra, întrunire desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros. În cadrul cenaclului, Păunescu a încurajat cultura de masă îndrăgită de publicului tânăr, în ciuda numeroaselor sancționări aduse acesteia de către puterea comunistă; el a inventat sintagmele „generația în blugi” și „muzică tânără” pentru a-și desemna tinerii spectatori amatori ai unui stil vestimentar nonconformist, respectiv sonoritățile iubite de aceștia, ale genurilor folk și rock.
Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.
În perioada comunistă a fost considerat de mulți români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu.[1][2]
Totuși poetul nu a încetat să-și exprime admirația față de anumite laturi ale comportamentului lui Ceaușescu nici după încetarea regimului comunist. [necesită citare] Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalități ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspirație occidentală.[necesită citare] Relația lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice și a neajunsurilor economice. Păunescu a întreținut relații strânse cu membri ai aparatelor comuniste de stat și partid. [necesită citare] După 1989, Păunescu este unul din puținii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeț.
Cuprins
[ascunde]
* 1 Familia și educația
* 2 Activitate
o 2.1 Scriitor
o 2.2 În Cenaclului Flacăra
o 2.3 Jurnalist și om de televiziune
o 2.4 Om politic
o 2.5 Afilieri
* 3 Cărți publicate
* 4 Referințe critice
o 4.1 Aurel Martin
o 4.2 Eugen Simion (1966)
o 4.3 Mircea Tomuș (1966)
o 4.4 Eugen Simion (1968)
o 4.5 Ion Pop
o 4.6 Marin Sorescu
o 4.7 Mircea Tomuș (1976)
o 4.8 Petru Poantă
o 4.9 Eugen Negrici
o 4.10 Eugen Simion (1971)
o 4.11 Alte opinii
* 5 Distincții și omagii
* 6 Bibliografie
o 6.1 Sigle
o 6.2 Note de subsol
* 7 Legături externe
o 7.1 Surse primare
o 7.2 Profiluri
o 7.3 Din presă
Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m
Familia și educația
Deși născut în Basarabia (Republica Moldova de astăzi), Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și, în 1960, Școala Centrală (la data aceea Zoia Kosmodemianskaia)[3], fiind coleg, printre alții, cu actrița Silvia Năstase. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Păunescu a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din București.
Activitate
Scriitor
A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.[necesită citare] Un număr apreciabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.
Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român". [4]
În Cenaclului Flacăra
* 17 septembrie 1973 - înființează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog, în fața a mai mult de 6 milioane de spectatori[5]
* Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere românești, poeți și alți creatori
* În 1982, apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, este realizată, fără a putea fi cuprinse decat puține filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - Te salut, generație în blugi”, interzisă imediat de autorități
* În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploiești, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte condițiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanți au profitat de această ocazie și au creat o busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste.
* 7 mai 1990 - înființează Cenaclul „Totuși iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vișan și al fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău. O parte din activitatea de excepție a Cenaclului „Totuși iubirea” (690 de manifestări, până la 25 mai 2000[necesită citare]) se regăsește în seria de casete audio și video editate de Fundația Iubirea, între 1995 și 1999
Jurnalist și om de televiziune
În anii 1970 Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România datorită combinației de idei de stânga de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.
* 1977-1981, la ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României”, etc.)
* 1985-1989 - numele său nu mai poate apărea pe posturile de radio și televiziune, măsură restrictivă care continuă până în 1992[necesită citare].
* Din 1992 participă, în calitate de invitat, la emisiuni pe teme politice și culturale, la Televiziunea Româna 1 (cea mai de răsunet fiind cea realizată de Mihai Tatulici, în 17 iulie 1992[judecată de valoare]) și TVR 2 (Seratele muzicale ale lui Iosif Sava, Ceaiul de la ora 5, al Marinei Almășan), TV Antena 1 (inclusiv la „Milionarii de la miezul nopții”, realizator Marius Tucă și la emisiunea „Printre rânduri”, a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, Pro TV, Tv Sigma, Super Nova din București, Tele + și Cinemar Baia Mare, TV-Valcea, TV-Deva, TerraSat Craiova, Dags TV Petroșani, TV Slobozia, TV Bacău, TV Lugoj, Terra Sat Reșița, Cony Sat Tulcea, alte posturi locale de televiziune, la Radio România, Radio 21, Radio 2M+, Radio Total, Radio Blue Jeans Slobozia, Europa Liberă etc.
* 27 martie 1998 - realizează Duplexul București-Chișinau, la TVR 2
* 21 martie 1998 - 2 aprilie 1999 - realizează, la Televiziunea Națională Antena 1, emisiunea saptămânala de cultură, civilizație, eveniment și performanță „Schimbul de noapte - Pariul pe insomnie” (dialoguri cu personalități, recitaluri de muzică de toate genurile, lansări și relansări de talente din muzică, literatură, plastică, știință, sănătate, teatru, expoziții de pictură, fotografie si sculptură, rubrici de cultură economică, mitologie istorică a neamului, limba română actuală, reportaje de actualitate, alte rubrici de cultură, dialog și civilizație vii (49 ediții până în 2 aprilie 1999[necesită citare]). Din 9 aprilie 1999, emisiunea iși schimbă denumirea, respectiv „O șansă pentru fiecare” (se difuzează vinerea, 12 ediții, până la 25 iunie 1999[necesită citare]) iar din 25 iulie 1999 până în 14 decembrie 1999, când are loc ultima ediție, emisiunea se difuzează duminică noaptea, de la ora 1, în continuarea emisiunii „Meciul meciurilor”, în cadrul mega-emisiunii „O noapte cu Adrian Paunescu”.
* 7 martie-14 decembrie 1999 - realizator al emisiunii duminicale TV Meciul Meciurilor - Fotbal Club Antena 1
* Din 26 ianuarie 2000 - realizează, la Tele 7 abc, două noi emisiuni saptămânale: „O noapte cu Adrian Paunescu” (talk–show, sâmbătă noaptea) și „Cenaclul Totuși iubirea” (duminică seara)
Om politic
Relația lui Păunescu cu regimul Ceaușescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989.
Între 1966 și 1968 a fost secretar al organizației U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Român. Ca membru al PCR, a fost sancționat cu vot de blam cu avertisment, în toamna anului 1985.
După revoluția din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viața publică, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialistă, absorbit ulterior de Partidul Social Democrat), căruia i-a devenit vicepreședinte în 1993 și prim-vicepreședinte și purtător de cuvânt în 1994; în legislatura 1992–1996 a fost senator de Dolj din partea acestui partid.
Ca senator, a fost președinte al Comisiei senatoriale de cultură, artă și mass-media și al Grupului Parlamentar „Partida Națională”. A fost membru al delegației parlamentare române la Consiliul Europei de la Strasbourg, și, din această calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) și Republica Croația (1995).
În 1994, este ales vicepreședinte al Grupului Politic Stânga Europeană Unită.
În februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale din 1996, la care a obținut, însă, doar 0,69% din voturi, pierzând alegerile în primul tur de scrutin.
Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat în parlament, iar din 1998, Păunescu a devenit membru al Partidului Democrației Sociale din România (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea să fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. În această nouă legislatură, a îndeplinit din nou funcția de Președinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă și Mijloace de Informare în Masă. De asemenea a fost membru al Comisiei Interparlamentare București-Chișinău, precum și al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză (grup al cărui președinte a fost), Turcia și Portugalia.
În legislatura 2004–2008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD.
Afilieri
* Președinte al Fundației "Iubirea"
* Președinte al Fundației "Constantin"
Cărți publicate
* Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
* Mieii primi (1966, poezii)
* Fântâna somnambulă (1968, poezii)
* Cărțile poștale ale morții (1970, proză fantastică)
* Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustrații de Constanța Buzea, prima lui soție)
* Viața de excepții (1971, antologie de poezii)
* Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
* Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediții, prima fiind arsă de cenzura de partid)
* Lumea ca lume (1973, publicistică)
* Repetabila povară (1974, poezii)
* Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediții)
* Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefață de Eugen Barbu și o postfață de Șerban Cioculescu)
* Sub semnul întrebării (1979, ediție revăzută și adăugită, interviuri)
* Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
* Iubiți-vă pe tunuri (1981, poezii)
* De la Bârca la Viena și înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustrații de Andrei Păunescu)
* Rezervația de zimbri (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana Păunescu)
* Totuși iubirea (1983, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conține un capitol de poeme inedite și unul de referințe critice)
* Locuri comune (1986, poezii)
* Viața mea e un roman(1987, poezii)
* Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)
* Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piață, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut și a revenit printre cititori în martie 1990.
* Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustrații de Andrei Păunescu, două ediții)
* Romaniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Bieți lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Noaptea marii beții (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Front fără învingători (1995, poezii)
* Infracțiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare și o bibliografie de Andrei Păunescu)
* Tragedia națională (1997, poezii)
* Deromânizarea României (1998, poezii)
* Cartea Cărților de Poezie (1999, ediția I, integrala poeziilor apărute în volume, și un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărțile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit și a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
* Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)
* Măștile însîngerate (2001, proze)
* Nemuritor la zidul morții (2001, poezii)
* Până la capăt (2002, poezii)
* Liber să sufăr (2003, poezii)
* Din doi în doi (2003, poezii)
* Eminamente (2003, poezii)
* Cartea Cărților de Poezie (2003, ediție revăzută, adăugită și actualizată)
* Logica avalanșei (2005, poezii)
* Antiprimăvara (2005, poezii)
* Ninsoarea de adio (2005, poezii)
* Un om pe niște scări (2006, poezii)
* De mamă și de foaie verde (2006, poezii)
* Copaci fără pădure (2006, poezii)
* Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii)
* Rugă pentru părinți (2007, poezii)
* Încă viu (2008, poezii)
* Libertatea de unică folosință (2009, poezii)
Referințe critice
Aurel Martin
Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din 1965, cu «Ultrasentimente», volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, «un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relații noi între fenomene sau între om și lumea înconjurătoare, răsturând, dacă e cazul, înțelesuri vechi, propunând în locu-le altele inedite, și umplând cu eul său omniprezent spațiile Universului.» (MarP, 245).
Paradoxul purității edenicului cuplu este conjugat în versuri grațios-tensionate și de mare originalitate: La-nceputul lumii noastre delirante, / Când pământul se ținea de soare încă, / Sau cu-o mare și cu-o Africă adâncă, / Oh, doi tineri au ieșit frumos din plante. // Ea – dintr-o șerpească iederă și-a tras / Trupul ca o ceață, ca o amețeală. / El – dintr-un stejar făcut-a primul pas / Dat afară de o sevă inegală («Geneza»). Nunta eroului său liric, prin „tunelul timpului”, reverberează „familia adâncă” a istoriei neamului său, în spiritul autohton al puternicului cult al perechii: Nunta pe care am avut-o noi / Cade-n pământ, vâslind din rame roșii, / Pierzând din pitoresc și din văpăi, / Și-ajunge-acolo unde sunt strămoșii. // Cred că se află spre bunici acum, / Cutremurându-i, legânându-i încă, / Și mai adânc, la reci oglinzi de fum, / Spre o familie și mai adâncă. («Ezitarea»).
Eugen Simion (1966)
Revolta semnificantului împotriva semnificatului, ori a semnificatului împotriva semnificantului în poezia lui Adrian Păunescu este semnalată de criticul Eugen Simion chiar din „buchetul ultrasentimentelor”: «...pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a Ultrasentimentelor. Totuși, poemele rezistă și, la sfârșit, poetul trimite un poruncitor mesaj generației sale: Ridică-te-n picioare, salută, Generație, / Am scris această carte pe care o ador.» (SSra, I, 247).
Mircea Tomuș (1966)
Comentând Mieii primi (1966), Mircea Tomuș remarca și o «regiune calmă» în creația păunesciană din perioada erupției lirice a generației resurecționale, cu versuri ce «nu forțează originalitatea prin mijloace violente, ci se mulțumește doar cu modesta îndeletnicire a exprimării unui conținut liric, în rând cu atâția alți confrați; aici autorul este sensibil și comunicativ, predispoziția pentru deturnarea în grotesc a imaginii sau pentru un anume spirit burlesc în versificare, venind fără îndoială dintr-un fond original, nu este exagerată peste limitele lirismului; din contră, îl servește luminându-l, fără ostentație, prin contrast: Când toamna-n stele e foc și moarte, / Aici dorm câinii cu boturi calde / Culcate să coacă dovlecii pe câmp / – Doarme băiatul cu trupul cald, / Sus între struguri mari într-o vie, / Ca lângă un arbore foarte înalt, / Doarme băiatul cu trupul cald, / La trupul celui care-o să fie; mai putem întâlni, în cuprinsul volumului […], câteva asemenea oaze liniștite de sensibilitate discretă și lirism în cuprinsul unei poezii în general agitată de mari furtuni.» (TCar, 111 sq.); de asemenea, «cât privește predispoziția spre simboluri», criticul nota că «nu suntem șocați de gradul de absurditate al unor raportări, deși pentru logica obișnuită nu e tocmai cel mai normal lucru să declari că trăim într-o pasăre: Într-o enormă pasăre suntem însămânțați, / Modul nostru de viață / E osul unei aripi zburătoare...» (TCar, 112).
Eugen Simion (1968)
Eugen Simion vede în Fântâna somnambulă (1968) „capătul” păunescianului «lirism ezoteric, ermetic – prin imagismul torențial -, pătimaș și orgolios», dar și aspirația respectivului lirism «la o asumare a totalității», ori «o mitologie lirică bazată pe un abil joc al contrastelor» (SSra, I, 247 / 252).
Ion Pop
Criticul Ion Pop apreciază că «de la Ultrasentimente (1965), până la Istoria unei secunde (1971), Adrian Păunescu rămâne poetul care-și clamează patetic sentimentele și ideile, cu prezumția de a se afla mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe sau să nu-l înțeleagă, de unde tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mai neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu „publicul”, la spectaculoasa lamentație nu lipsită de orgoliu, a celui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică, necruțătoare. O fire romantică furtunoasă, greu de stăpânit, din familia de spirite a unui Heliade (mai degrabă, decât a lui Macedonski sau Minulescu, despre care s-a vorbit) întreține suflul liric al mai multor poeți uniți într-o singură voce: un autor de imnuri și ode, altul tentat de dimensiunile epopeice ale poeziei, altul, un pamfletar virulent. În orice caz, indiferent de nuanțele atitudinii, Adrian Păunescu este implicat în evenimente, cu vocație pentru social, întrebându-se (și ca foarte talentat și incisiv publicist) asupra problemelor zilei, forțând auzul colectivității și insinuându-se drept conștiință reprezentativă a epocii. […] Profund implicat în real, eul poetic se afirmă ca factor catalizator, cu dubii față de tiparele impuse, cultivându-și, prin urmare, luciditatea receptării „întâmplărilor din afară”. Existența (esențialmente socială) nu e simplu spectacol, obiect de contemplație detașată, ci spectacol al destinului individual în spectacolul mare al istoriei, prilej al unei permanente confruntări, în care eul poetic își revendică o anume superioritate, întrucât are tocmai acest orgoliu al lucidității intransigente, capabilă să „demaște” inerțiile exterioare, ca de altfel și propriile momente de stagnare.» (PPg, 224 sq.).
Marin Sorescu
O treaptă importantă în evoluția liricii lui Adrian Păunescu se arată în Istoria unei secunde (1972), privită cu încântare de Marin Sorescu, într-o cronică de întâmpinare, apreciind modul păunescian «...în care îmbină liricul cu polemicul; poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine fățișă; am putea spune pledoarie – și în focul demonstrației zărești și colții și lacrimile; când Adrian Păunescu își arată colții, e un autor de pradă: inerția, vechi apucături, îndărătnici și sfătuitori de ocazie sunt sfâșiați în largi hiperbole, făcuți cu miere și oțet și puși pe munți la uscat, în priveliștea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieșire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îți rămân în minte și farmecul lor e greu de explicat: Noi care facem oameni de zăpadă, / noi care sub ninsorile enorme / lăsăm și inimile să ne cadă / noi ce visăm de-a pururi șale demne, / noi care suntem ninși pe ochi de-a dreptul, / noi cărora ne-au spart ghețarii pieptul, / noi care focul nu-l clădim cu lemne / (...) / noi care facem oameni de zăpadă, / fiind și noi tot oameni de zăpadă... Surprinde plasticitatea imaginii: Răceala dintre noi e-a gheții pe care patinează îngeri, sau: O, câmp pe care gâzii provizorii decapitară grâul sfânt al țării...» (SUș, 77 sq.).
Mircea Tomuș (1976)
În „tâlmăcirea” lirică nuanțată a sintagmei-titlu, de la volumul publicat de Adrian Păunescu în 1976, criticul Mircea Tomuș precizează: «Pământul deocamdată... înseamnă deci conștiința acut responsabilă că ne aflăm pe o anumită treaptă a devenirii noastre, că suntem datori cu cea mai realistă orientare, situare a noastră în spațiu, că, desigur, este bine să numărăm treptele de sub noi, dar să nu uităm niciodată de cele care ne așteaptă. […] Pământul deocamdată... păstrează încă, poate cu exagerată severitate, rosturile poeziei aici, jos, aproape de noi pe solul care este, uneori, și noroi. După cum, pământul deocamdată... înseamnă și prozaismul deocamdată, prelungirea și conștientizarea condiției originare a gestului poetic.» (TML, 141).
Petru Poantă
Scriind despre Rezervația de zimbri (1982), criticul literar Petru Poantă aruncă o privire și asupra „coordonatelor” poeziei sociale păunesciene: «Declamator și proclamator, desfigurază „sfinții” însă fără a caricaturiza, ci printr-o paradoxală solemnitate a rostirii. Căci Adrian Păunescu este în fond aproape un fanatic îndrăgostit de viață. Trăiește totul cu o frenezie uluitoare, cu un fel de disperare. Iubește sau urăște paroxistic, ingenuitatea de a spune adevărurile îi dă dreptul la revoltă, conștiința unor posibile dezastre cosmice îi dă prilejul jubilației eului. El intră în deceniul opt hotărât să schimbe lumea, de unde această cuprindere „enciclopedică” a tuturor problemelor și evenimentelor ei cotidiene. […] ...încă de la Manifest pentru sănătatea pământului începe să apară o anume „oboseală”, liric mai fertilă, venind dintr-o înțelepciune, dacă nu a resemnării definitive în orice caz a nevoii de simplitate. […] Autorul Rezervației de zimbri „trăncănește” formidabil, cuvintele se revarsă puhoaie din dicționare și se alătură extrem de capricios șocând mai mult prin asemenea „întâlniri” exterioare decât prin efectul liric, adeseori minim. […] Și totuși, această invazie, în aparență haotică, nu produce senzația de plenitudine, de corporalitate a lumii, așa cum se întâmplă bunăoară la Ioan Alexandru. De puține ori, în lirica sa mai nouă, Adrian Păunescu este un imaginativ. Și atunci „ticurile” poetului sunt mai greu de sesizat, precum în acest „peisaj” de măreție cosmică: În iarbă sunt furnici, gângănii, broaște. / Și ploaia le-a trezit și le-a stârnit. / Acum un călăreț neobosit / E soarele pe calul care paște / Stă soarele aprins în coama lui / Și razele cu milă îl țesală / Și nici un om până departe nu-i / Și-i bine-n liniștea universală. / Întregul cer e un consens ciudat / Cu cele ce abia se văd în iarbă, / Iar vânturile cosmice când bat / În mări la cal sudoarea stă să fiarbă. / Va fi apoi o liniște de prânz / Și câinii vor hăuli până departe, / În calul singur va urma un mânz / Și gărgărițe vor pleca pe Marte...(„Câmp în univers”)» (PRad, 7 sq.).
Eugen Negrici
Cu privire la fenomenul poetic Adrian Păunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici notează: «Din marginea unei foarte vechi mentalități estetice, care nu e încă perimată […], i se reproșa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însușirea fanfaronă de forme goale, apocalipsa verbală, răsfățul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toată lumea, direct sau implicit, să-i recomande tânărului foarte talentat mai multă claritate, ordine și bineînțeles precizie. […] S-a întâmplat că Adrian Păunescu nu a devenit, după prescripțiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat să șocheze ca un țipăt necontrolat, dar viu. Și A. Păunescu a reușit să convingă, a învins prin perseverență și prin înfricoșarea pe care o răspândește răsuflarea sa ciclopică. Și critica literară a acceptat, copleșită, această prezență bubuitoare, fără să-și modifice substanțial – pentru și din pricina aceasta – vechiul mod normativ de a pricepe poezia. Ea ar fi trebuit să prețuiască de la început, și fără condiții și amânări, grandilocvența, enormitățile de această speță, care sunt, prin tradiție, metafore ale sufletului clocotitor. […] Preferăm aceste enormități, aceste nebunii hohotitoare și excesive fiindcă ele sunt semne ale acelei percepții tur¬mentate, proprie doar marilor posedați și prevestitorilor testamentari, inițiatori, fără voie, ca și ade¬sea Păunescu, de formidabile viziuni deschizătoare de cercuri.» (NegEx, I, 209 sqq.).
Eugen Simion (1971)
Eugen Simion consideră că volumul Istoria unei secunde de Adrian Păunescu «are valoarea unui manifest liric; marchează revenirea poeziei tinere la o formulă pe care părinții ei spirituali au ratat-o: poezia politică. […] În poezia politică propriu-zisă, Adrian Păunescu folosește față de eveniment două atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propoziții oraculare, fie, în sens contrar, tendința de a înveli rana deschisă a faptului într-o plasă de imagini aluzive. În pri¬mul caz poemul se deschide, se explicitează pe măsură ce în cuptoarele lui încăpătoare intră noi șarje de minereu verbal, în cel de al doilea se codifică, pătrunde deliberat în zona aproximației și a aluziei.» (SSra, I, 256 sq.).
Pentru primul aspect, Eugen Simion consideră a fi mai revelator, între multe altele, ciclul ce are ca protagonist personalitatea revoluționar-democratică a lui Nicolae Bălcescu, eroul român-pașoptist fiind imaginat ca profet-aburariu („suflet”, „spirit”, „duh blând”), parcă „teleghidat” de zeița Clio, de spiritul justițiar al istoriei românești, peste pământurile țării, peste apele țării, spre a nu se altera pe undeva puritatea și demnitatea națiunii noastre: Stafia lui Bălcescu colindă blând prin țară, / primarii de județe să știe că e ea. / Ne dă ocol de-atâta și de atâta vreme, / și parcă s-ar întoarce, și parcă ar pleca; ori se întreabă asupra celor ce sunt de făcut, bineînțeles, creștinește, ritualistic-autohton, pentru liniștirea sufletului / icoanei lui Nicolae Bălcescu, dacă nu i se știe încă unde se află cu exactitate mormântul marelui erou, de pe când era exilat la Palermo-Italia: Ce facem cu Bălcescu, noi, cei care-l cunoaștem ? / Ce-i de făcut cu gândul și cu stafia lui ? / Se-nvinețește-n hohot țărâna țării noastre, / un plâns și o ruină adie spre statui... («Stafia lui Bălcescu» – PIst, 32).
Alte opinii
Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia / certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie, a cărei „producție”, potrivit concepției păunesciene despre misiunea poetului / poeziei, înseamnă „armonie în sălbăticie”: Că omenirea-i un ciudat amestec / De violență și de duioșie, / Răget de leu în ou de ciocârlie, / Dar toată lumea trebuie să știe / Că nu-i poetul animal domestic, / Ci armonie în sălbăticie. Poetul trebuie să fie în stare de orice sacrificiu, pentru Patria sa, pentru semenii săi, să-și uimească mesianic poporul prin biruințele sale: Dacă mi-aș da pentru gloria țării o mână, / Poate chiar mâna dreaptă cu care scriu, / Poate numai atunci v-ar fi limpede într-un târziu / Cine sunt și ce-nsemn în cultura română. // […] // Sunt Poet ce-nvinge, armonie a sălbăticiei spontane, / Mă simt ca o țeavă de tun pregătită-ntre două icoane. («Eu, cel care vă irită» –PTiub, 454). Mai nuanțat decât în alte texte pe aceeași temă, în lungul poem, Poetul ca totalitate, datând din 28 iulie 1989, Adrian Păunescu își exprimă crezul său literar, concepția despre misia / misiunea creatorului de artă a cuvântului. Mai întâi subliniază că Poetul este înzestrat cu un alt tip de privire, amendabilă dinspre ens-ul comun pentru estomparea granițelor, a spațiilor dintre obiecte, ceea ce s-ar tălmăci prin capacitatea de a observa „numitorul comun” al celor ce alcătuiesc universul nostru, conștientizând că respectiva „calitate” este semn al adevăratei poezii: Poetul trece printre lucruri cu o privire imprecisă / și simte-n el vinovăția de-a nu putea deosebi / o stea din cer, de o ulcică, de pe pământ, sau de-o caisă / și află azi că viciul ăsta e semnul marii poezii. (PPcenz, 526); apoi, poetul este totalitate, structură-paradox, în care se îngemănează extremele până „la confuzie”, tot ceea ce ține de sfera binelui și de sfera răului, cum, de altfel, și în ceilalți indivizi umani, numai că îl deosebesc de aceștia mesianismul său, convingerea, credința că este un Iisus Hristos al unei noi Învieri; are înaltul spirit justițiar, fericindu-l «puterea de-a nu nedreptăți pe nimeni», poate, și din perspectiva științei sale de a se face nemuritor, pregătindu-se pentru o viață de dincolo de moarte, chiar dacă în această viață trăiește „strâmb”, cu bacoviene aripi de plumb:Poetul e totalitate cu fiecare gest al său, / e avocatul din oficiu, mereu al cauzelor toate. / Există binele și răul ? Poetul e și bun și rău ! / Poetul nu se cantonează, poetul e totalitate. // […] // Pentru poet nu prea există nici adunări și nici scăderi, / iar împărțirea și-nmulțirea degeaba trag în el cu tunul, / el creditează amănuntul, Hristos al altei învieri... Poetul trebuie înțeles ca totalitate, nu ca sinteză ori ca rest, fiind – la „stricarea” ordinii lumii – «o formă de protest», deoarece fiecare rost adevărat al lumii s-a conservat într-unul dintre versurile sale; este „mereu cinstit cu sine”, fiind de partea lumii în întregul ei; are luciditatea de a se oferi drept jertfă de sânge pentru menținerea părților în sacrul întreg cosmic, ceea ce îl determină să cânte jertfa întru înnobilarea lumii / universului […] Din perspectiva poetului trăind ca om liber, în «hemoragia libertăților inutile», înțelege absoluta necesitate a libertății sale în armonie cu celelalte libertăți, pledând pentru ordine, nu pentru haos, pentru legea ca formă a libertății, deoarece «bronzul fără formă / nu va fi niciodată monument»; libertatea de creație înseamnă și destinație; poetul declină liric raportul libertate – necesitate cu deosebit patos: Nici o libertate / n-are nici un rost / singură, / fără setea de ea, / […] // Bronzul fără formă / nu va fi niciodată monument, / libertatea fără necesitate / nu va fi niciodată creație... («Sunt un om liber» – PS, 5 sqq.). Poetul este „magazinul” lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de „stări care dor”, versul – „plâns” al condiției umane: «transcriu doar niște stări care mă dor / și scriu un vers atunci când nu-l pot plânge» (Inevitabila poezie – PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «foșnire mătăsoasă a mărilor cu sare», ci «un port la stranii mări»; poetul nu are «vreo pretenție de a urca / pe scări ierarhice, în veacu-acesta», în vârful piramidei sociale, dar el este mai mare decât împăratul, regele, președintele, decât omenirea toată, pentru că oamenii, poporul sălășluiesc în spațiile poeziei / versurilor sale: Eu pot să mă-ndoiesc, dar nu mă-ndoi, / și ca poet, voi toți luați aminte, / oricum, eu sunt mai mare decât voi / că v-am închis la mine în cuvinte. // În viața tuturor la fel tresar, / de ieși în fața lumii cu trufie, / șef de birou, sau șef de aprozar, / de rangul tău, deloc nu-mi pasă mie. Este conștient de adevărul că fără poeți omenirea „s-ar înanimaliza”, ar recădea în regnul necuvântătoarelor; poezia înseamnă ieșire din regn, calea spre Dumnezeire, spre mirabilele puteri ale Logosului creator de universuri: Fără poeți, pământul ar mugi, / și casele s-ar stinge fără teatre, / și noaptea nu s-ar mai sfârși în zi / și pruncii ar putea atât, să latre. // Desprinderea de regnul animal, / intrarea în limbuta noastră oază, / ca și proiecția în ideal, / prin poezie se realizează ! / Și orice literă pe care-o scriu / la voi adânc în sânge se resimte, / ca un ceresc, nedezmințit pariu / de din¬colo de legi și de cuvinte. // Eu simt că am puterea să vă schimb / cu un poem al meu, fără de moarte... (PS, 312). Poezia înseamnă viață, triumf al omului în fața morții universale; și de aceea o dăruiește semenilor, o lasă testamentar poporului său, omenirii întregi, generațiilor prezente și vii¬toare, chiar sub blestem: Asupra voastră las acest blestem, / ca-n viața voastră, orice-ar fi să fie, / prin orice răni ar fi să-ntârziem, / să nu vă despărțiți de poezie(«27 august 1988, Năsăud-Bistrița» – PS, 313). Poetul Adrian Păunescu a reușit, în anii totalitarismului, „să mobilizeze masele”, îndeosebi noua generație, întru receptarea „poeziei și muzicii tinere”, umplând până la refuz stadioanele României, realitate fără asemănare la scară planetară; căci văzută ca „spital de urgență” al sinelui, poezia devine și „spital de urgență” al ens-ului ce se regăsește în ea, al omenirii întregi […].
«Puterea de a dăinui a unui popor prin istorii – după cum subliniază criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu – nu o constituie „banii”, ci constă în cultivarea „sfintei grădini” a limbii sale, a valorilor poeziei sale și ale tuturor artelor sale, în capodoperele / monumentele sale culturale, pe care le lasă moștenire urmașilor și, astfel, întregii umanități» (TGrp, 443):Și forța ni-i aici, nu nicăierea, / În artă și-n altare, nu-n monede. // Sunt niște maici în jurul turlei sfinte, / Și-n jurul Operei de Artă Pură, / Păzește-le și ține-le, Părinte, / La câte văd și simt și știu și-ndură. // Ca la o limpede răscruce-a soartei, / aflăm aici ce adevăr ia ființă: / credința crește prin puterea artei, / iar Arta izvorăște din Credință. («Credință și artă» –PPcenz, 310).
Începând cu Istoria unei secunde (1972) și continuând cu volumele: Repetabila povară (1974), Pământul deocamdată(1976), Manifest pentru sănătatea pământului (1980), Iubiți-vă pe tunuri (1981), Rezervația de zimbri (1982), Totuși, iubirea (1983), Manifest pentru mileniul trei (1984), Sunt un om liber (1989), Poezii cenzurate (1990), Trilogia căruntă (1994) etc., Adrian Păunescu pune în lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie socială, de poezie politică „la zi”, unde mesianismul cunoaște cea mai incandescentă încărcătură lirică înregistrată vreodată de la Octavian Goga și până în prezent. Nu există problemă socială / politică importantă, din țară, ori de pe planetă, care să nu fie conjugată cu patosul caracteristic, la moduri epico-lirice, în autentice registre stilistice păunesciene, de la problema părinților din perioada socialismului, cărora fiii – cu câștigurile / salariile lor – nu le puteau asigura o bătrânețe liniștită (situația neschimbându-se nici dincoace de 1989), cum, de pildă, în memorabila, în sfâșietoarea elegie, ce poartă titlul „Repetabila povară” – Cine are părinți pe pământ nu în gând, / mai aude și-n somn ochii lumii plângând. // […] // Umiliți de nevoi și cu capul plecat, / Într-un biet orășel, într-o zare de sat, // […] // Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal, / Te întreabă de știi pe vreun șef de spital... –, până la problema „vânătorii de Români” (...Mareșalii stelei sângerânde / Ies la vânătoare de români. // […] // Circ pe Prut și cimitir pe Nistru, / Sânge nou năzare în fântâni... – «Vânătoarea de români», 26 mai 1993, în vol. «Româniada» / PTC, I, 137 sq.), ori a îngrijirii cimitirelor de eroi-români din străinătate (din poemul «Cimitir de români la Haguenau»: Hei, soldați români fără de rude / Nimeni nu-i așa sărman ca voi, / Dumnezeu din ceruri nu aude / Dorul vostru de-a pleca 'napoi. // Nimeni nu vă face parastasul, / Mulți rămân soldați necunoscuți, / Moartea nu vă-ntreabă cât e ceasul / Nici de rangul marilor virtuți. // Pentru voi istoria e oarbă... // ... Cu pământ străin sucit pe oase / Voi de-abia înaintați prin cer / Tragice morminte glorioase / Vameșii nici acte nu vă cer. // […] // Peste neștiuta noastră moarte, / Viața e un cinic paradox, / Auziți și voi cum, de departe, / Bate-același clopot ortodox. – PTC, II, 190 sq.). Nu scapă ochiului cu laser liric nici chestiunea „democrației pe stomacul gol”:Cu noi biografii și alte nume, / Ne-mpleticim grețos în temenea, / Nu-i libertate în această lume, / […] / Nu mai avem nici apă și nici pâine, / Democrație pe stomacul gol. // Se-aude, de aproape, de departe, / Un ordin fără drept la alt apel, / Acest popor e condamnat la moarte, / L-au anesteziat în chip și fel. // Teroare, prostituție și ură, / Corupție, trădare și incest / Și toți se umilesc și se înjură. / Suntem, probabil, cei mai triști din Est. // Partidele se bat în târg cu pietre. / […] // Ne însoțesc tentațiile toate, / Dar nu mai vrem, oricât ne-ar amăgi, / Acest import-export de libertate, / În schimbul ieftinitei Românii.(«Democrație pe stomacul gol», în volumul «Bieți lampagii» / PTC, III, 109 – 113) etc. Galaxia lirică a lui Adrian Păunescu, îndeosebi prin poezia socială / politică, profund reverberatoare de suflet românesc, de conștiință de neam, de etică națională, se relevă într-un veritabil și incendiar „manifest” pentru mileniul al III-lea. (TGrp, 440 – 449).
Distincții și omagii
În iulie 2003, Adrian Păunescu a fost decorat de președintele Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul național Steaua României, în grad de Cavaler.[6]
La împlinirea vârstei de 67 de ani i s-a acordat „Meritul academic” pentru creația literară și pentru susținerea proiectelor Academiei Române.[7]
Sunt cunoscute două statui (busturi) ale poetului:
* 1986 - bust al poetului executat de sculptorul Deac (păstrat cu discreție în casa poetului)
* 1999 - bustul poetului, executat de artistul Rodion Gheorghiță și asezat în centrul localitatii Slătioara (Vâlcea), în același complex statuar cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu și prozatorul Dinu Săraru.
Bibliografie
* Caraman Fotea, Daniela și Nicolau, Cristian (1999). Dicționar rock, pop, folk (ediția I), Editura Humanitas, București. ISBN 973-28-0910-8
Sigle
* MarP = Aurel Martin, Poeți contemporani, Buc., Editura pentru Literatură, 1967.
* NegEx = Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, I, București, Editura Cartea Românească, 1977.
* PIst = Adrian Păunescu, Istoria unei secunde, București, Editura Cartea Românească, 1972.
* PPcenz = Adrian Păunescu, Poezii cenzurate (22 august 1968 – 22 decembrie 1989), București, Editura Păunescu, 1990, 784 pagini.
* PPg = Ion Pop, Poezia unei generații, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973.
* PRad = Petru Poantă, Radiografii, II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983.
* PS = Adrian Păunescu, Sânt un om liber, București, Editura Cartea Românească, 1989, 584 pagini.
* PTC, I, II, III = Adrian Păunescu, Trilogia căruntă – volumul I (272 pagini): Româniada; volumul al II-lea (208 pagini): Noaptea marii beții; volumul al III-lea (208 pagini): Bieți lampagii, București, Editura Păunescu, 1994.
* PTiub = Adrian Păunescu, Totuși, iubirea, București, Editura Albatros, 1983.
* SSra, I = Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1974; ediția a doua, «revăzută și completată»: 1978 (cifrele de după siglă trimit la această ediție).
* SUș = Marin Sorescu, Ușor cu pianul pe scări (cronici literare), București, Editura Cartea Românească, 1985.
* TCar = Mircea Tomuș, Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.
* TGrp = Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice (1965 – 1970), Timișoara, Editura Augusta, 2005.
* TML = Mircea Tomuș, Mișcarea literară, București, Editura Eminescu, 1981.
Note de subsol
Păunescu și-a început activitatea publicistică în 1973, an când intră la conducerea revistei Flacăra. Devenit incomod, este destituit în iulie 1985. Pretextul imediat a fost scandalul busculadei iscate la concertul Cenaclului Flacăra din Ploiești din iunie 1985, însă Păunescu devenise cunoscut și pentru criticile la adresa puterii (vezi, de exemplu, poemul „Analfabeții”, publicat în 1980 în Flacăra). După căderea comunismului nu i s-a permis reîntoarcerea la conducerea revistei Flacăra, astfel că, în toamna anului 1990 fondează revista Totuși iubirea. În calitate de publicist a mai condus pentru o scurtă perioadă, în 1999, ziarul Sportul românesc, și a realizat emisiuni de fotbal la postul de televiziune Antena 1.
În perioada comunistă a fost considerat de mulți români un sicofant pentru felul în care îl lăuda pe șeful de stat Nicolae Ceaușescu.[1][2]
Totuși poetul nu a încetat să-și exprime admirația față de anumite laturi ale comportamentului lui Ceaușescu nici după încetarea regimului comunist. [necesită citare] Indiscutabil, orientarea politică a lui Păunescu a fost întotdeauna una de stânga. Spre deosebire de alte personalități ale perioadei comuniste, Păunescu a promovat idei de stânga mai liberale, de inspirație occidentală.[necesită citare] Relația lui Păunescu cu puterea comunistă poate fi considerată ca ambiguă, Păunescu manifestându-se nu ca un critic radical al sistemului sau al ideologiei. Critica sa se orientează mai degrabă asupra derapajelor puterii politice și a neajunsurilor economice. Păunescu a întreținut relații strânse cu membri ai aparatelor comuniste de stat și partid. [necesită citare] După 1989, Păunescu este unul din puținii care nu renegă complet ideologia socialistă, intrând rapid în Partidul Socialist al Muncii creat de Ilie Verdeț.
Cuprins
[ascunde]
* 1 Familia și educația
* 2 Activitate
o 2.1 Scriitor
o 2.2 În Cenaclului Flacăra
o 2.3 Jurnalist și om de televiziune
o 2.4 Om politic
o 2.5 Afilieri
* 3 Cărți publicate
* 4 Referințe critice
o 4.1 Aurel Martin
o 4.2 Eugen Simion (1966)
o 4.3 Mircea Tomuș (1966)
o 4.4 Eugen Simion (1968)
o 4.5 Ion Pop
o 4.6 Marin Sorescu
o 4.7 Mircea Tomuș (1976)
o 4.8 Petru Poantă
o 4.9 Eugen Negrici
o 4.10 Eugen Simion (1971)
o 4.11 Alte opinii
* 5 Distincții și omagii
* 6 Bibliografie
o 6.1 Sigle
o 6.2 Note de subsol
* 7 Legături externe
o 7.1 Surse primare
o 7.2 Profiluri
o 7.3 Din presă
Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 -Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Simbolism - Naturalism
Modernism - Tradiționalism
Semănătorism- Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m
Familia și educația
Deși născut în Basarabia (Republica Moldova de astăzi), Păunescu și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în județul Dolj. A absolvit Colegiul Național Carol I din Craiova și, în 1960, Școala Centrală (la data aceea Zoia Kosmodemianskaia)[3], fiind coleg, printre alții, cu actrița Silvia Năstase. Tatăl lui Păunescu, membru al Partidului Național Liberal, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru „activități anti-comuniste” de regimul stalinist de după 1945 și din această cauză Păunescu a trebuit să aștepte trei ani înainte de a se putea înscrie la facultate. Păunescu a studiat filologia la Universitatea din București.
Activitate
Scriitor
A debutat ca autor literar în anul 1960. Autorul a peste cincizeci de cărți, în majoritate volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record de peste un milion de exemplare.[necesită citare] Un număr apreciabil de poezii ale sale au fost făcute cunoscute prin punerea lor pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului Flacăra.
Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu că este cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi, iar Eugen Simion îl consideră "ultimul mare poet social român". [4]
În Cenaclului Flacăra
* 17 septembrie 1973 - înființează Cenaclul „Flacăra”, adevărat fenomen de masă, cu care susține, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie și dialog, în fața a mai mult de 6 milioane de spectatori[5]
* Pe scena Cenaclului „Flacăra”, se lansează spre marele public, cele mai faimoase figuri ale muzicii tinere românești, poeți și alți creatori
* În 1982, apare triplul album de discuri LP, „Cenaclul Flacăra în concert”, iar în 1983, este realizată, fără a putea fi cuprinse decat puține filmări, pelicula de 70 de minute „Cenaclul Flacăra - Te salut, generație în blugi”, interzisă imediat de autorități
* În urma unor incidente înregistrate la un concert al Cenaclului Flacăra la Ploiești, activitatea cenaclului este interzisă până în 1990. Incidentele s-au datorat pe de-o parte condițiilor meteo (furtună) care au făcut să fie oprit curentul electric pe Stadionul Petrolul, iar pe de altă parte faptului că unii participanți au profitat de această ocazie și au creat o busculadă, soldată, se pare cu victime. La acel moment incidentul a fost trecut sub tăcere de către autoritățile comuniste.
* 7 mai 1990 - înființează Cenaclul „Totuși iubirea”, pe Stadionul din Drobeta Turnu-Severin, sub impulsul ziaristului Dumitru Vișan și al fotbalistului Ilie Balaci. În cei peste zece ani de activitate, noul cenaclu susține concerte de mare succes, în țară și dincolo de actualele granițe, în special la Chișinău. O parte din activitatea de excepție a Cenaclului „Totuși iubirea” (690 de manifestări, până la 25 mai 2000[necesită citare]) se regăsește în seria de casete audio și video editate de Fundația Iubirea, între 1995 și 1999
Jurnalist și om de televiziune
În anii 1970 Păunescu a devenit o figură importantă în mass-media românească. Cenaclul Flacăra și revistele pe care le-a dirijat au exercitat o atracție indiscutabilă asupra tineretului și a vieții publice din România datorită combinației de idei de stânga de inspirație occidentală și de naționalism. Numeroși muzicieni din genurile rock și folk pe care autoritățile comuniste îi puteau considera „subversivi” au fost lansați sau promovați de Păunescu prin recenzii ori prin introducerea lor în Cenaclul Flacăra.
* 1977-1981, la ideea lui Dumitru Popescu, realizează la Televiziunea Română un ciclu de emisiuni de descoperire și valorificare a potențialului creator cultural național („Antena vă aparține”, „Antena Cântării României”, „Gala Antenelor”, „Descoperirea României”, „Redescoperirea României”, etc.)
* 1985-1989 - numele său nu mai poate apărea pe posturile de radio și televiziune, măsură restrictivă care continuă până în 1992[necesită citare].
* Din 1992 participă, în calitate de invitat, la emisiuni pe teme politice și culturale, la Televiziunea Româna 1 (cea mai de răsunet fiind cea realizată de Mihai Tatulici, în 17 iulie 1992[judecată de valoare]) și TVR 2 (Seratele muzicale ale lui Iosif Sava, Ceaiul de la ora 5, al Marinei Almășan), TV Antena 1 (inclusiv la „Milionarii de la miezul nopții”, realizator Marius Tucă și la emisiunea „Printre rânduri”, a lui Radu Herjeu), Tele 7 abc, Pro TV, Tv Sigma, Super Nova din București, Tele + și Cinemar Baia Mare, TV-Valcea, TV-Deva, TerraSat Craiova, Dags TV Petroșani, TV Slobozia, TV Bacău, TV Lugoj, Terra Sat Reșița, Cony Sat Tulcea, alte posturi locale de televiziune, la Radio România, Radio 21, Radio 2M+, Radio Total, Radio Blue Jeans Slobozia, Europa Liberă etc.
* 27 martie 1998 - realizează Duplexul București-Chișinau, la TVR 2
* 21 martie 1998 - 2 aprilie 1999 - realizează, la Televiziunea Națională Antena 1, emisiunea saptămânala de cultură, civilizație, eveniment și performanță „Schimbul de noapte - Pariul pe insomnie” (dialoguri cu personalități, recitaluri de muzică de toate genurile, lansări și relansări de talente din muzică, literatură, plastică, știință, sănătate, teatru, expoziții de pictură, fotografie si sculptură, rubrici de cultură economică, mitologie istorică a neamului, limba română actuală, reportaje de actualitate, alte rubrici de cultură, dialog și civilizație vii (49 ediții până în 2 aprilie 1999[necesită citare]). Din 9 aprilie 1999, emisiunea iși schimbă denumirea, respectiv „O șansă pentru fiecare” (se difuzează vinerea, 12 ediții, până la 25 iunie 1999[necesită citare]) iar din 25 iulie 1999 până în 14 decembrie 1999, când are loc ultima ediție, emisiunea se difuzează duminică noaptea, de la ora 1, în continuarea emisiunii „Meciul meciurilor”, în cadrul mega-emisiunii „O noapte cu Adrian Paunescu”.
* 7 martie-14 decembrie 1999 - realizator al emisiunii duminicale TV Meciul Meciurilor - Fotbal Club Antena 1
* Din 26 ianuarie 2000 - realizează, la Tele 7 abc, două noi emisiuni saptămânale: „O noapte cu Adrian Paunescu” (talk–show, sâmbătă noaptea) și „Cenaclul Totuși iubirea” (duminică seara)
Om politic
Relația lui Păunescu cu regimul Ceaușescu este în general considerată ca ambiguă, mergând de la scrierea de poeme adulatoare la critici publice directe. Aceasta explică și varietatea pozițiilor pro și contra Păunescu de după 1989.
Între 1966 și 1968 a fost secretar al organizației U.T.C. de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al Partidului Comunist Român. Ca membru al PCR, a fost sancționat cu vot de blam cu avertisment, în toamna anului 1985.
După revoluția din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viața publică, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialistă, absorbit ulterior de Partidul Social Democrat), căruia i-a devenit vicepreședinte în 1993 și prim-vicepreședinte și purtător de cuvânt în 1994; în legislatura 1992–1996 a fost senator de Dolj din partea acestui partid.
Ca senator, a fost președinte al Comisiei senatoriale de cultură, artă și mass-media și al Grupului Parlamentar „Partida Națională”. A fost membru al delegației parlamentare române la Consiliul Europei de la Strasbourg, și, din această calitate, observator european la alegerile din Republica Moldova (1994) și Republica Croația (1995).
În 1994, este ales vicepreședinte al Grupului Politic Stânga Europeană Unită.
În februarie 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidențiale din 1996, la care a obținut, însă, doar 0,69% din voturi, pierzând alegerile în primul tur de scrutin.
Tot la alegerile din 1996, PSM nu a mai intrat în parlament, iar din 1998, Păunescu a devenit membru al Partidului Democrației Sociale din România (devenit, din 16 iunie 2001, Partidul Social Democrat), partid cu care fosta sa grupare, PSM, avea să fuzioneze ulterior. Ca membru al PSD, a fost ales din nou senator de Dolj, pentru legislatura 2000-2004. În această nouă legislatură, a îndeplinit din nou funcția de Președinte al Comisiei Senatului pentru Cultură, Culte, Artă și Mijloace de Informare în Masă. De asemenea a fost membru al Comisiei Interparlamentare București-Chișinău, precum și al grupurilor parlamentare de prietenie cu Republica Populară Chineză (grup al cărui președinte a fost), Turcia și Portugalia.
În legislatura 2004–2008, a fost senator de Hunedoara din partea PSD.
Afilieri
* Președinte al Fundației "Iubirea"
* Președinte al Fundației "Constantin"
Cărți publicate
* Ultrasentimente (1965, poezii, debut editorial)
* Mieii primi (1966, poezii)
* Fântâna somnambulă (1968, poezii)
* Cărțile poștale ale morții (1970, proză fantastică)
* Aventurile extraordinare ale lui Hap și Pap (1970, literatură pentru copii, cu ilustrații de Constanța Buzea, prima lui soție)
* Viața de excepții (1971, antologie de poezii)
* Sub semnul întrebării (1971, interviuri)
* Istoria unei secunde (1971, poezii, trei ediții, prima fiind arsă de cenzura de partid)
* Lumea ca lume (1973, publicistică)
* Repetabila povară (1974, poezii)
* Pământul deocamdată (1976, poezii, două ediții)
* Poezii de până azi (1978, antologie de poezii, record mondial de tiraj pentru poezie, 155.000 exemplare, în colectia BPT, cu o prefață de Eugen Barbu și o postfață de Șerban Cioculescu)
* Sub semnul întrebării (1979, ediție revăzută și adăugită, interviuri)
* Manifest pentru sănătatea pământului (1980, poezii)
* Iubiți-vă pe tunuri (1981, poezii)
* De la Bârca la Viena și înapoi (1981, reportaj, jurnal, cu ilustrații de Andrei Păunescu)
* Rezervația de zimbri (1982, poezii, cu ilustrații de Ioana Păunescu)
* Totuși iubirea (1983, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 1 (1984, antologie de poezii)
* Manifest pentru mileniul trei - volumul 2 (1986, antologie de poezii, care conține un capitol de poeme inedite și unul de referințe critice)
* Locuri comune (1986, poezii)
* Viața mea e un roman(1987, poezii)
* Într-adevăr (1988, poezii, ilustrate de Andrei Paunescu)
* Sunt un om liber (1989, poezii). Această carte a fost retrasă de pe piață, în septembrie 1989, de îndată ce a apărut și a revenit printre cititori în martie 1990.
* Poezii cenzurate (1990, poezii, cu ilustrații de Andrei Păunescu, două ediții)
* Romaniada (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Bieți lampagii (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Noaptea marii beții (1993-1994, poezii, Trilogia căruntă)
* Front fără învingători (1995, poezii)
* Infracțiunea de a fi (1996, poezii, cu o prezentare și o bibliografie de Andrei Păunescu)
* Tragedia națională (1997, poezii)
* Deromânizarea României (1998, poezii)
* Cartea Cărților de Poezie (1999, ediția I, integrala poeziilor apărute în volume, și un capitol de versuri inedite. Cartea cuprinde toate cărțile de versuri publicate de Adrian Păunescu, de la debutul din 1965, până în 1999. Pe cât s-a putut, autorul a reconstituit și a oferit variantele adevărate ale poeziilor sale, pe care, în anumite cazuri, datorită cenzurii, le-a publicat, în volumele sale, cu titluri sau versuri schimbate)
* Meserie mizarabilă, sufletul (2000, poezii)
* Măștile însîngerate (2001, proze)
* Nemuritor la zidul morții (2001, poezii)
* Până la capăt (2002, poezii)
* Liber să sufăr (2003, poezii)
* Din doi în doi (2003, poezii)
* Eminamente (2003, poezii)
* Cartea Cărților de Poezie (2003, ediție revăzută, adăugită și actualizată)
* Logica avalanșei (2005, poezii)
* Antiprimăvara (2005, poezii)
* Ninsoarea de adio (2005, poezii)
* Un om pe niște scări (2006, poezii)
* De mamă și de foaie verde (2006, poezii)
* Copaci fără pădure (2006, poezii)
* Vagabonzi pe plaiul mioritic (2007, poezii)
* Rugă pentru părinți (2007, poezii)
* Încă viu (2008, poezii)
* Libertatea de unică folosință (2009, poezii)
Referințe critice
Aurel Martin
Critica literară a relevat „structura nobilă” a creației poetice păunesciene încă de la debutul din 1965, cu «Ultrasentimente», volum ce a impus, după cum certifică Aurel Martin, «un poet de netăgăduit talent, înzestrat cu harul de a transfigura realitatea cotidiană și, într-un fel, de a demistifica, stabilind (ca orice artist autentic) relații noi între fenomene sau între om și lumea înconjurătoare, răsturând, dacă e cazul, înțelesuri vechi, propunând în locu-le altele inedite, și umplând cu eul său omniprezent spațiile Universului.» (MarP, 245).
Paradoxul purității edenicului cuplu este conjugat în versuri grațios-tensionate și de mare originalitate: La-nceputul lumii noastre delirante, / Când pământul se ținea de soare încă, / Sau cu-o mare și cu-o Africă adâncă, / Oh, doi tineri au ieșit frumos din plante. // Ea – dintr-o șerpească iederă și-a tras / Trupul ca o ceață, ca o amețeală. / El – dintr-un stejar făcut-a primul pas / Dat afară de o sevă inegală («Geneza»). Nunta eroului său liric, prin „tunelul timpului”, reverberează „familia adâncă” a istoriei neamului său, în spiritul autohton al puternicului cult al perechii: Nunta pe care am avut-o noi / Cade-n pământ, vâslind din rame roșii, / Pierzând din pitoresc și din văpăi, / Și-ajunge-acolo unde sunt strămoșii. // Cred că se află spre bunici acum, / Cutremurându-i, legânându-i încă, / Și mai adânc, la reci oglinzi de fum, / Spre o familie și mai adâncă. («Ezitarea»).
Eugen Simion (1966)
Revolta semnificantului împotriva semnificatului, ori a semnificatului împotriva semnificantului în poezia lui Adrian Păunescu este semnalată de criticul Eugen Simion chiar din „buchetul ultrasentimentelor”: «...pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca și cuvintele, sunt prea strâmte. El crește repede și haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginației sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a Ultrasentimentelor. Totuși, poemele rezistă și, la sfârșit, poetul trimite un poruncitor mesaj generației sale: Ridică-te-n picioare, salută, Generație, / Am scris această carte pe care o ador.» (SSra, I, 247).
Mircea Tomuș (1966)
Comentând Mieii primi (1966), Mircea Tomuș remarca și o «regiune calmă» în creația păunesciană din perioada erupției lirice a generației resurecționale, cu versuri ce «nu forțează originalitatea prin mijloace violente, ci se mulțumește doar cu modesta îndeletnicire a exprimării unui conținut liric, în rând cu atâția alți confrați; aici autorul este sensibil și comunicativ, predispoziția pentru deturnarea în grotesc a imaginii sau pentru un anume spirit burlesc în versificare, venind fără îndoială dintr-un fond original, nu este exagerată peste limitele lirismului; din contră, îl servește luminându-l, fără ostentație, prin contrast: Când toamna-n stele e foc și moarte, / Aici dorm câinii cu boturi calde / Culcate să coacă dovlecii pe câmp / – Doarme băiatul cu trupul cald, / Sus între struguri mari într-o vie, / Ca lângă un arbore foarte înalt, / Doarme băiatul cu trupul cald, / La trupul celui care-o să fie; mai putem întâlni, în cuprinsul volumului […], câteva asemenea oaze liniștite de sensibilitate discretă și lirism în cuprinsul unei poezii în general agitată de mari furtuni.» (TCar, 111 sq.); de asemenea, «cât privește predispoziția spre simboluri», criticul nota că «nu suntem șocați de gradul de absurditate al unor raportări, deși pentru logica obișnuită nu e tocmai cel mai normal lucru să declari că trăim într-o pasăre: Într-o enormă pasăre suntem însămânțați, / Modul nostru de viață / E osul unei aripi zburătoare...» (TCar, 112).
Eugen Simion (1968)
Eugen Simion vede în Fântâna somnambulă (1968) „capătul” păunescianului «lirism ezoteric, ermetic – prin imagismul torențial -, pătimaș și orgolios», dar și aspirația respectivului lirism «la o asumare a totalității», ori «o mitologie lirică bazată pe un abil joc al contrastelor» (SSra, I, 247 / 252).
Ion Pop
Criticul Ion Pop apreciază că «de la Ultrasentimente (1965), până la Istoria unei secunde (1971), Adrian Păunescu rămâne poetul care-și clamează patetic sentimentele și ideile, cu prezumția de a se afla mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe sau să nu-l înțeleagă, de unde tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mai neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu „publicul”, la spectaculoasa lamentație nu lipsită de orgoliu, a celui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică, necruțătoare. O fire romantică furtunoasă, greu de stăpânit, din familia de spirite a unui Heliade (mai degrabă, decât a lui Macedonski sau Minulescu, despre care s-a vorbit) întreține suflul liric al mai multor poeți uniți într-o singură voce: un autor de imnuri și ode, altul tentat de dimensiunile epopeice ale poeziei, altul, un pamfletar virulent. În orice caz, indiferent de nuanțele atitudinii, Adrian Păunescu este implicat în evenimente, cu vocație pentru social, întrebându-se (și ca foarte talentat și incisiv publicist) asupra problemelor zilei, forțând auzul colectivității și insinuându-se drept conștiință reprezentativă a epocii. […] Profund implicat în real, eul poetic se afirmă ca factor catalizator, cu dubii față de tiparele impuse, cultivându-și, prin urmare, luciditatea receptării „întâmplărilor din afară”. Existența (esențialmente socială) nu e simplu spectacol, obiect de contemplație detașată, ci spectacol al destinului individual în spectacolul mare al istoriei, prilej al unei permanente confruntări, în care eul poetic își revendică o anume superioritate, întrucât are tocmai acest orgoliu al lucidității intransigente, capabilă să „demaște” inerțiile exterioare, ca de altfel și propriile momente de stagnare.» (PPg, 224 sq.).
Marin Sorescu
O treaptă importantă în evoluția liricii lui Adrian Păunescu se arată în Istoria unei secunde (1972), privită cu încântare de Marin Sorescu, într-o cronică de întâmpinare, apreciind modul păunescian «...în care îmbină liricul cu polemicul; poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine fățișă; am putea spune pledoarie – și în focul demonstrației zărești și colții și lacrimile; când Adrian Păunescu își arată colții, e un autor de pradă: inerția, vechi apucături, îndărătnici și sfătuitori de ocazie sunt sfâșiați în largi hiperbole, făcuți cu miere și oțet și puși pe munți la uscat, în priveliștea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieșire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îți rămân în minte și farmecul lor e greu de explicat: Noi care facem oameni de zăpadă, / noi care sub ninsorile enorme / lăsăm și inimile să ne cadă / noi ce visăm de-a pururi șale demne, / noi care suntem ninși pe ochi de-a dreptul, / noi cărora ne-au spart ghețarii pieptul, / noi care focul nu-l clădim cu lemne / (...) / noi care facem oameni de zăpadă, / fiind și noi tot oameni de zăpadă... Surprinde plasticitatea imaginii: Răceala dintre noi e-a gheții pe care patinează îngeri, sau: O, câmp pe care gâzii provizorii decapitară grâul sfânt al țării...» (SUș, 77 sq.).
Mircea Tomuș (1976)
În „tâlmăcirea” lirică nuanțată a sintagmei-titlu, de la volumul publicat de Adrian Păunescu în 1976, criticul Mircea Tomuș precizează: «Pământul deocamdată... înseamnă deci conștiința acut responsabilă că ne aflăm pe o anumită treaptă a devenirii noastre, că suntem datori cu cea mai realistă orientare, situare a noastră în spațiu, că, desigur, este bine să numărăm treptele de sub noi, dar să nu uităm niciodată de cele care ne așteaptă. […] Pământul deocamdată... păstrează încă, poate cu exagerată severitate, rosturile poeziei aici, jos, aproape de noi pe solul care este, uneori, și noroi. După cum, pământul deocamdată... înseamnă și prozaismul deocamdată, prelungirea și conștientizarea condiției originare a gestului poetic.» (TML, 141).
Petru Poantă
Scriind despre Rezervația de zimbri (1982), criticul literar Petru Poantă aruncă o privire și asupra „coordonatelor” poeziei sociale păunesciene: «Declamator și proclamator, desfigurază „sfinții” însă fără a caricaturiza, ci printr-o paradoxală solemnitate a rostirii. Căci Adrian Păunescu este în fond aproape un fanatic îndrăgostit de viață. Trăiește totul cu o frenezie uluitoare, cu un fel de disperare. Iubește sau urăște paroxistic, ingenuitatea de a spune adevărurile îi dă dreptul la revoltă, conștiința unor posibile dezastre cosmice îi dă prilejul jubilației eului. El intră în deceniul opt hotărât să schimbe lumea, de unde această cuprindere „enciclopedică” a tuturor problemelor și evenimentelor ei cotidiene. […] ...încă de la Manifest pentru sănătatea pământului începe să apară o anume „oboseală”, liric mai fertilă, venind dintr-o înțelepciune, dacă nu a resemnării definitive în orice caz a nevoii de simplitate. […] Autorul Rezervației de zimbri „trăncănește” formidabil, cuvintele se revarsă puhoaie din dicționare și se alătură extrem de capricios șocând mai mult prin asemenea „întâlniri” exterioare decât prin efectul liric, adeseori minim. […] Și totuși, această invazie, în aparență haotică, nu produce senzația de plenitudine, de corporalitate a lumii, așa cum se întâmplă bunăoară la Ioan Alexandru. De puține ori, în lirica sa mai nouă, Adrian Păunescu este un imaginativ. Și atunci „ticurile” poetului sunt mai greu de sesizat, precum în acest „peisaj” de măreție cosmică: În iarbă sunt furnici, gângănii, broaște. / Și ploaia le-a trezit și le-a stârnit. / Acum un călăreț neobosit / E soarele pe calul care paște / Stă soarele aprins în coama lui / Și razele cu milă îl țesală / Și nici un om până departe nu-i / Și-i bine-n liniștea universală. / Întregul cer e un consens ciudat / Cu cele ce abia se văd în iarbă, / Iar vânturile cosmice când bat / În mări la cal sudoarea stă să fiarbă. / Va fi apoi o liniște de prânz / Și câinii vor hăuli până departe, / În calul singur va urma un mânz / Și gărgărițe vor pleca pe Marte...(„Câmp în univers”)» (PRad, 7 sq.).
Eugen Negrici
Cu privire la fenomenul poetic Adrian Păunescu, criticul / teoreticianul literar Eugen Negrici notează: «Din marginea unei foarte vechi mentalități estetice, care nu e încă perimată […], i se reproșa lui Adrian Păunescu, pe la începutul carierei, lipsa de frână estetică, imposibilitatea disciplinării materiei poetice, însușirea fanfaronă de forme goale, apocalipsa verbală, răsfățul imagistic etc., pentru ca, imediat, aproape toată lumea, direct sau implicit, să-i recomande tânărului foarte talentat mai multă claritate, ordine și bineînțeles precizie. […] S-a întâmplat că Adrian Păunescu nu a devenit, după prescripțiile criticii, mai limpezit, mai ordonat, iar poezia lui a continuat să șocheze ca un țipăt necontrolat, dar viu. Și A. Păunescu a reușit să convingă, a învins prin perseverență și prin înfricoșarea pe care o răspândește răsuflarea sa ciclopică. Și critica literară a acceptat, copleșită, această prezență bubuitoare, fără să-și modifice substanțial – pentru și din pricina aceasta – vechiul mod normativ de a pricepe poezia. Ea ar fi trebuit să prețuiască de la început, și fără condiții și amânări, grandilocvența, enormitățile de această speță, care sunt, prin tradiție, metafore ale sufletului clocotitor. […] Preferăm aceste enormități, aceste nebunii hohotitoare și excesive fiindcă ele sunt semne ale acelei percepții tur¬mentate, proprie doar marilor posedați și prevestitorilor testamentari, inițiatori, fără voie, ca și ade¬sea Păunescu, de formidabile viziuni deschizătoare de cercuri.» (NegEx, I, 209 sqq.).
Eugen Simion (1971)
Eugen Simion consideră că volumul Istoria unei secunde de Adrian Păunescu «are valoarea unui manifest liric; marchează revenirea poeziei tinere la o formulă pe care părinții ei spirituali au ratat-o: poezia politică. […] În poezia politică propriu-zisă, Adrian Păunescu folosește față de eveniment două atitudini: fie dilatarea, ridicarea lui la valoarea unui simbol general prin acumulare de propoziții oraculare, fie, în sens contrar, tendința de a înveli rana deschisă a faptului într-o plasă de imagini aluzive. În pri¬mul caz poemul se deschide, se explicitează pe măsură ce în cuptoarele lui încăpătoare intră noi șarje de minereu verbal, în cel de al doilea se codifică, pătrunde deliberat în zona aproximației și a aluziei.» (SSra, I, 256 sq.).
Pentru primul aspect, Eugen Simion consideră a fi mai revelator, între multe altele, ciclul ce are ca protagonist personalitatea revoluționar-democratică a lui Nicolae Bălcescu, eroul român-pașoptist fiind imaginat ca profet-aburariu („suflet”, „spirit”, „duh blând”), parcă „teleghidat” de zeița Clio, de spiritul justițiar al istoriei românești, peste pământurile țării, peste apele țării, spre a nu se altera pe undeva puritatea și demnitatea națiunii noastre: Stafia lui Bălcescu colindă blând prin țară, / primarii de județe să știe că e ea. / Ne dă ocol de-atâta și de atâta vreme, / și parcă s-ar întoarce, și parcă ar pleca; ori se întreabă asupra celor ce sunt de făcut, bineînțeles, creștinește, ritualistic-autohton, pentru liniștirea sufletului / icoanei lui Nicolae Bălcescu, dacă nu i se știe încă unde se află cu exactitate mormântul marelui erou, de pe când era exilat la Palermo-Italia: Ce facem cu Bălcescu, noi, cei care-l cunoaștem ? / Ce-i de făcut cu gândul și cu stafia lui ? / Se-nvinețește-n hohot țărâna țării noastre, / un plâns și o ruină adie spre statui... («Stafia lui Bălcescu» – PIst, 32).
Alte opinii
Zecile de volume de poezie ale lui Adrian Păunescu, însumând peste 300.000 de versuri, așadar depășind cea mai întinsă epopee a lumii, Mahabharata (215.000 de versuri), realitate lirică fără asemănare, nu numai în istoria literaturii române, ci și în literatura universală, creează impresia / certitudinea că ne aflăm în fața unei impresionante uzine de poezie, a cărei „producție”, potrivit concepției păunesciene despre misiunea poetului / poeziei, înseamnă „armonie în sălbăticie”: Că omenirea-i un ciudat amestec / De violență și de duioșie, / Răget de leu în ou de ciocârlie, / Dar toată lumea trebuie să știe / Că nu-i poetul animal domestic, / Ci armonie în sălbăticie. Poetul trebuie să fie în stare de orice sacrificiu, pentru Patria sa, pentru semenii săi, să-și uimească mesianic poporul prin biruințele sale: Dacă mi-aș da pentru gloria țării o mână, / Poate chiar mâna dreaptă cu care scriu, / Poate numai atunci v-ar fi limpede într-un târziu / Cine sunt și ce-nsemn în cultura română. // […] // Sunt Poet ce-nvinge, armonie a sălbăticiei spontane, / Mă simt ca o țeavă de tun pregătită-ntre două icoane. («Eu, cel care vă irită» –PTiub, 454). Mai nuanțat decât în alte texte pe aceeași temă, în lungul poem, Poetul ca totalitate, datând din 28 iulie 1989, Adrian Păunescu își exprimă crezul său literar, concepția despre misia / misiunea creatorului de artă a cuvântului. Mai întâi subliniază că Poetul este înzestrat cu un alt tip de privire, amendabilă dinspre ens-ul comun pentru estomparea granițelor, a spațiilor dintre obiecte, ceea ce s-ar tălmăci prin capacitatea de a observa „numitorul comun” al celor ce alcătuiesc universul nostru, conștientizând că respectiva „calitate” este semn al adevăratei poezii: Poetul trece printre lucruri cu o privire imprecisă / și simte-n el vinovăția de-a nu putea deosebi / o stea din cer, de o ulcică, de pe pământ, sau de-o caisă / și află azi că viciul ăsta e semnul marii poezii. (PPcenz, 526); apoi, poetul este totalitate, structură-paradox, în care se îngemănează extremele până „la confuzie”, tot ceea ce ține de sfera binelui și de sfera răului, cum, de altfel, și în ceilalți indivizi umani, numai că îl deosebesc de aceștia mesianismul său, convingerea, credința că este un Iisus Hristos al unei noi Învieri; are înaltul spirit justițiar, fericindu-l «puterea de-a nu nedreptăți pe nimeni», poate, și din perspectiva științei sale de a se face nemuritor, pregătindu-se pentru o viață de dincolo de moarte, chiar dacă în această viață trăiește „strâmb”, cu bacoviene aripi de plumb:Poetul e totalitate cu fiecare gest al său, / e avocatul din oficiu, mereu al cauzelor toate. / Există binele și răul ? Poetul e și bun și rău ! / Poetul nu se cantonează, poetul e totalitate. // […] // Pentru poet nu prea există nici adunări și nici scăderi, / iar împărțirea și-nmulțirea degeaba trag în el cu tunul, / el creditează amănuntul, Hristos al altei învieri... Poetul trebuie înțeles ca totalitate, nu ca sinteză ori ca rest, fiind – la „stricarea” ordinii lumii – «o formă de protest», deoarece fiecare rost adevărat al lumii s-a conservat într-unul dintre versurile sale; este „mereu cinstit cu sine”, fiind de partea lumii în întregul ei; are luciditatea de a se oferi drept jertfă de sânge pentru menținerea părților în sacrul întreg cosmic, ceea ce îl determină să cânte jertfa întru înnobilarea lumii / universului […] Din perspectiva poetului trăind ca om liber, în «hemoragia libertăților inutile», înțelege absoluta necesitate a libertății sale în armonie cu celelalte libertăți, pledând pentru ordine, nu pentru haos, pentru legea ca formă a libertății, deoarece «bronzul fără formă / nu va fi niciodată monument»; libertatea de creație înseamnă și destinație; poetul declină liric raportul libertate – necesitate cu deosebit patos: Nici o libertate / n-are nici un rost / singură, / fără setea de ea, / […] // Bronzul fără formă / nu va fi niciodată monument, / libertatea fără necesitate / nu va fi niciodată creație... («Sunt un om liber» – PS, 5 sqq.). Poetul este „magazinul” lacrimilor / durerilor lumii, poezia fiind transcriere de „stări care dor”, versul – „plâns” al condiției umane: «transcriu doar niște stări care mă dor / și scriu un vers atunci când nu-l pot plânge» (Inevitabila poezie – PS, 311). Trupul poetului nu este barbiana «foșnire mătăsoasă a mărilor cu sare», ci «un port la stranii mări»; poetul nu are «vreo pretenție de a urca / pe scări ierarhice, în veacu-acesta», în vârful piramidei sociale, dar el este mai mare decât împăratul, regele, președintele, decât omenirea toată, pentru că oamenii, poporul sălășluiesc în spațiile poeziei / versurilor sale: Eu pot să mă-ndoiesc, dar nu mă-ndoi, / și ca poet, voi toți luați aminte, / oricum, eu sunt mai mare decât voi / că v-am închis la mine în cuvinte. // În viața tuturor la fel tresar, / de ieși în fața lumii cu trufie, / șef de birou, sau șef de aprozar, / de rangul tău, deloc nu-mi pasă mie. Este conștient de adevărul că fără poeți omenirea „s-ar înanimaliza”, ar recădea în regnul necuvântătoarelor; poezia înseamnă ieșire din regn, calea spre Dumnezeire, spre mirabilele puteri ale Logosului creator de universuri: Fără poeți, pământul ar mugi, / și casele s-ar stinge fără teatre, / și noaptea nu s-ar mai sfârși în zi / și pruncii ar putea atât, să latre. // Desprinderea de regnul animal, / intrarea în limbuta noastră oază, / ca și proiecția în ideal, / prin poezie se realizează ! / Și orice literă pe care-o scriu / la voi adânc în sânge se resimte, / ca un ceresc, nedezmințit pariu / de din¬colo de legi și de cuvinte. // Eu simt că am puterea să vă schimb / cu un poem al meu, fără de moarte... (PS, 312). Poezia înseamnă viață, triumf al omului în fața morții universale; și de aceea o dăruiește semenilor, o lasă testamentar poporului său, omenirii întregi, generațiilor prezente și vii¬toare, chiar sub blestem: Asupra voastră las acest blestem, / ca-n viața voastră, orice-ar fi să fie, / prin orice răni ar fi să-ntârziem, / să nu vă despărțiți de poezie(«27 august 1988, Năsăud-Bistrița» – PS, 313). Poetul Adrian Păunescu a reușit, în anii totalitarismului, „să mobilizeze masele”, îndeosebi noua generație, întru receptarea „poeziei și muzicii tinere”, umplând până la refuz stadioanele României, realitate fără asemănare la scară planetară; căci văzută ca „spital de urgență” al sinelui, poezia devine și „spital de urgență” al ens-ului ce se regăsește în ea, al omenirii întregi […].
«Puterea de a dăinui a unui popor prin istorii – după cum subliniază criticul / istoricul literar Ion Pachia Tatomirescu – nu o constituie „banii”, ci constă în cultivarea „sfintei grădini” a limbii sale, a valorilor poeziei sale și ale tuturor artelor sale, în capodoperele / monumentele sale culturale, pe care le lasă moștenire urmașilor și, astfel, întregii umanități» (TGrp, 443):Și forța ni-i aici, nu nicăierea, / În artă și-n altare, nu-n monede. // Sunt niște maici în jurul turlei sfinte, / Și-n jurul Operei de Artă Pură, / Păzește-le și ține-le, Părinte, / La câte văd și simt și știu și-ndură. // Ca la o limpede răscruce-a soartei, / aflăm aici ce adevăr ia ființă: / credința crește prin puterea artei, / iar Arta izvorăște din Credință. («Credință și artă» –PPcenz, 310).
Începând cu Istoria unei secunde (1972) și continuând cu volumele: Repetabila povară (1974), Pământul deocamdată(1976), Manifest pentru sănătatea pământului (1980), Iubiți-vă pe tunuri (1981), Rezervația de zimbri (1982), Totuși, iubirea (1983), Manifest pentru mileniul trei (1984), Sunt un om liber (1989), Poezii cenzurate (1990), Trilogia căruntă (1994) etc., Adrian Păunescu pune în lumina istoriei literaturii noastre cel mai puternic filon de poezie socială, de poezie politică „la zi”, unde mesianismul cunoaște cea mai incandescentă încărcătură lirică înregistrată vreodată de la Octavian Goga și până în prezent. Nu există problemă socială / politică importantă, din țară, ori de pe planetă, care să nu fie conjugată cu patosul caracteristic, la moduri epico-lirice, în autentice registre stilistice păunesciene, de la problema părinților din perioada socialismului, cărora fiii – cu câștigurile / salariile lor – nu le puteau asigura o bătrânețe liniștită (situația neschimbându-se nici dincoace de 1989), cum, de pildă, în memorabila, în sfâșietoarea elegie, ce poartă titlul „Repetabila povară” – Cine are părinți pe pământ nu în gând, / mai aude și-n somn ochii lumii plângând. // […] // Umiliți de nevoi și cu capul plecat, / Într-un biet orășel, într-o zare de sat, // […] // Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal, / Te întreabă de știi pe vreun șef de spital... –, până la problema „vânătorii de Români” (...Mareșalii stelei sângerânde / Ies la vânătoare de români. // […] // Circ pe Prut și cimitir pe Nistru, / Sânge nou năzare în fântâni... – «Vânătoarea de români», 26 mai 1993, în vol. «Româniada» / PTC, I, 137 sq.), ori a îngrijirii cimitirelor de eroi-români din străinătate (din poemul «Cimitir de români la Haguenau»: Hei, soldați români fără de rude / Nimeni nu-i așa sărman ca voi, / Dumnezeu din ceruri nu aude / Dorul vostru de-a pleca 'napoi. // Nimeni nu vă face parastasul, / Mulți rămân soldați necunoscuți, / Moartea nu vă-ntreabă cât e ceasul / Nici de rangul marilor virtuți. // Pentru voi istoria e oarbă... // ... Cu pământ străin sucit pe oase / Voi de-abia înaintați prin cer / Tragice morminte glorioase / Vameșii nici acte nu vă cer. // […] // Peste neștiuta noastră moarte, / Viața e un cinic paradox, / Auziți și voi cum, de departe, / Bate-același clopot ortodox. – PTC, II, 190 sq.). Nu scapă ochiului cu laser liric nici chestiunea „democrației pe stomacul gol”:Cu noi biografii și alte nume, / Ne-mpleticim grețos în temenea, / Nu-i libertate în această lume, / […] / Nu mai avem nici apă și nici pâine, / Democrație pe stomacul gol. // Se-aude, de aproape, de departe, / Un ordin fără drept la alt apel, / Acest popor e condamnat la moarte, / L-au anesteziat în chip și fel. // Teroare, prostituție și ură, / Corupție, trădare și incest / Și toți se umilesc și se înjură. / Suntem, probabil, cei mai triști din Est. // Partidele se bat în târg cu pietre. / […] // Ne însoțesc tentațiile toate, / Dar nu mai vrem, oricât ne-ar amăgi, / Acest import-export de libertate, / În schimbul ieftinitei Românii.(«Democrație pe stomacul gol», în volumul «Bieți lampagii» / PTC, III, 109 – 113) etc. Galaxia lirică a lui Adrian Păunescu, îndeosebi prin poezia socială / politică, profund reverberatoare de suflet românesc, de conștiință de neam, de etică națională, se relevă într-un veritabil și incendiar „manifest” pentru mileniul al III-lea. (TGrp, 440 – 449).
Distincții și omagii
În iulie 2003, Adrian Păunescu a fost decorat de președintele Ion Iliescu, la Palatul Cotroceni, cu Ordinul național Steaua României, în grad de Cavaler.[6]
La împlinirea vârstei de 67 de ani i s-a acordat „Meritul academic” pentru creația literară și pentru susținerea proiectelor Academiei Române.[7]
Sunt cunoscute două statui (busturi) ale poetului:
* 1986 - bust al poetului executat de sculptorul Deac (păstrat cu discreție în casa poetului)
* 1999 - bustul poetului, executat de artistul Rodion Gheorghiță și asezat în centrul localitatii Slătioara (Vâlcea), în același complex statuar cu Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Mihail Sadoveanu și prozatorul Dinu Săraru.
Bibliografie
* Caraman Fotea, Daniela și Nicolau, Cristian (1999). Dicționar rock, pop, folk (ediția I), Editura Humanitas, București. ISBN 973-28-0910-8
Sigle
* MarP = Aurel Martin, Poeți contemporani, Buc., Editura pentru Literatură, 1967.
* NegEx = Eugen Negrici, Expresivitatea involuntară, I, București, Editura Cartea Românească, 1977.
* PIst = Adrian Păunescu, Istoria unei secunde, București, Editura Cartea Românească, 1972.
* PPcenz = Adrian Păunescu, Poezii cenzurate (22 august 1968 – 22 decembrie 1989), București, Editura Păunescu, 1990, 784 pagini.
* PPg = Ion Pop, Poezia unei generații, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1973.
* PRad = Petru Poantă, Radiografii, II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983.
* PS = Adrian Păunescu, Sânt un om liber, București, Editura Cartea Românească, 1989, 584 pagini.
* PTC, I, II, III = Adrian Păunescu, Trilogia căruntă – volumul I (272 pagini): Româniada; volumul al II-lea (208 pagini): Noaptea marii beții; volumul al III-lea (208 pagini): Bieți lampagii, București, Editura Păunescu, 1994.
* PTiub = Adrian Păunescu, Totuși, iubirea, București, Editura Albatros, 1983.
* SSra, I = Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1974; ediția a doua, «revăzută și completată»: 1978 (cifrele de după siglă trimit la această ediție).
* SUș = Marin Sorescu, Ușor cu pianul pe scări (cronici literare), București, Editura Cartea Românească, 1985.
* TCar = Mircea Tomuș, Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.
* TGrp = Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice (1965 – 1970), Timișoara, Editura Augusta, 2005.
* TML = Mircea Tomuș, Mișcarea literară, București, Editura Eminescu, 1981.
Note de subsol
TVR
Televiziunea Română (sau oficial denumită Societatea Română de Televiziune - SRTV) reprezintă televiziunea publică din România, care își difuzează programele pe șase canale centrale: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Info. O versiune experimentală de înaltă definiție a programelor TVR se difuzează pe satelit, în regiunea Bucureștiului și a Sibiului (în centrul Transilvaniei) prin DVB-T, sub denumirea de TVR HD.
Pe lângă acestea mai funcționează și șase studiouri regionale la București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care împreună realizează programul canalului TVR 3.
TVR 1 și TVR 2 sunt singurele canale cu acoperire națională terestră din România, spre deosebire de canalele private de televiziune care acoperă doar zone dens populate.
TVR oferă de asemenea și servicii de webcast/internet, teletext precum și transmisii "în clar" prin satelit și DVB-Terestru.
Cuprins
[ascunde]
* 1 Istoric
o 1.1 Cronologie
o 1.2 Directorii SRTV de după 1989
* 2 Societatea Română de Televiziune în prezent
o 2.1 Obiect de activitate[2]
o 2.2 Surse de finanțare
+ 2.2.1 Alocațiile de la bugetul de stat
+ 2.2.2 Veniturile proprii
o 2.3 Nemulțumiri și acuzații
+ 2.3.1 Excesul de publicitate
+ 2.3.2 Suspiciunea de control politic
* 3 Vezi și
* 4 Note
* 5 Bibliografie
* 6 Legături externe
[modifică] Istoric
Sediul TVR
Radio-viziune, radio-tele-viziune sau mai simplu televiziune ? Această dilemă preocupa intens inginerii români în anii ’20 ai secolului al XX-lea.
În anul 1925, Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București reușea în premieră să transmită (pe distanțe scurte ce-i drept), mici desene artistice.
În 1928, inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.
Pe 30 octombrie 1937, inginerul Cristian Musceleanu creează primul post experimental de televiziune din România, la Politehnica București. În luna noiembrie a acelui an acesta face și o demonstrație la Atheneul Român.
Optsprezece ani mai târziu, pe 21 august 1955 la ora 20.00, începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru de la Poșta Vitan din București, cu un emițător de 1 KW și o instalație de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români.
Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière, Nr. 2. Antena și emițătorul de 22 KW fuseseră montate pe 14 decembrie 1956 pe Casa Scânteii.
Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.
Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.
Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.
După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații.
Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească venise la București pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.
Tot echipamentul funcționa cu lămpi. Rușii susțineau la vremea respectivă că tranzistoarele, nou apărute, erau folosite doar la instalațiile militare.
Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanți.
Un al doilea canal a apărut în 1968. Emisia sa a fost suspendată în 1985 și repornită după căderea regimului comunist.
Programul care fusese pregătit de TVR pentru 25 decembrie 1989, neştiindu-se că va urma căderea lui Ceauşescu. Litera C în pătrat negru înseamnă că emisiunea respectivă era transmisă color. Unde lipseşte această literă înseamnă că emisiunea era transmisă alb-negru.
În 1985 programul TVR a fost limitat la doar 2 ore pe zi, emisiunile fiind în cea mai mare parte dedicate cultului personalității lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ulterior programul s-a mai mărit cu o oră.
Decembrie 1989 a fost un punct important în istoria neagră a TVR. Evenimentele au fost transmise în direct. Demonstranții au ocupat clădirea TVR la miezul zilei de 22 decembrie și au anunțat fuga lui Ceaușescu. TVR și-a schimbat imediat numele în "Televiziunea Română Liberă" (TVRL). Instituția a căzut însă în mâna unor "manipulatori profesioniști" care în mod deliberat au creat panică, difuzând informații false ce au dus la moartea a sute de persoane nevinovate.
După aceasta, instituția a rămas un instrument de propagandă în mâinile nou-născutului Front al Salvării Naționale (FSN), format în principal din comuniști reformați. FSN a folosit TVRL, de departe cea mai penetrantă sursă de informații de la acel moment în România, pentru a discredita protestatarii care cereau un guvern fără comuniști, denumindu-i "fasciști". Protestul societății civile a culminat prin evenimentele din iunie 1990 din centrul municipiului București, înăbușite de minierii din Valea Jiului chemați de președintele Ion Iliescu.
După încheierea protestelor, Iliescu a apărut la televizor împreună cu minierii pe care îi felicita pentru "restaurarea legii și ordinii". La scurt timp după protestele societății civile, TVRL a renunțat la adjectivul "liberă" în numele său și a revenit la vechea denumire, TVR.
Dacă ar fi să rezumăm activitatea TVR de până în 1989, trei perioade ar fi de luat în seamă:
* pionieratul între anii 1955 - 1968
* perioada de aur 1968 - 1982
* decadența între anii 1983 - 1989
[modifică] Cronologie
* 1937: Pe 30 octombrie are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru privat.
* 1953: Inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
* 1955: După numeroase teste, pe 21 august la ora 20.00 încep emisiunile experimentale regulate ale Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, sub sigla "Studioului Experimental de Televiziune - București".
* 1956: Pe 14 decembrie sunt montate antena și emițătorul de 22 KW (canalul 2 FIF/VHF), pe Casa Scânteii.
* 1956: Pe 31 decembrie este inaugurată oficial Televiziunea Română, în strada Moliere - nr. 2
* 1957: În februarie este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere, instalat pe două autobuze. Este realizată astfel prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca
* 1957: În martie debutează "Emisiunea pentru Sate" - actuala "Viața Satului", cea mai longevivă emisiune de la TVR.
* 1957: La 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România
* 1957: La 1 iunie a fost transmisă prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică
* 1958: Principalele evenimente interne și internaționale sunt prezentate într-o emisiune zilnică intitulată „Informațiile după-amiezii”, devenită la 20 martie „Jurnalul Televiziunii”
* 1958: Din septembrie sunt transmise toate manifestările din cadrul Festivalului George Enescu
* 1959: La 3 mai se achiziționează prima mașină de copiat peliculă negativ-pozitiv.
* 1959: La 23 mai are loc prima transmisie a unei piese de teatru
* 1960: Se achiziționează un al doilea car de reportaj; apare în 24 martie emisiunea „Actualitatea internațională”
* 1961: Emisiunile TVR încep să fie difuzate zilnic cu excepția zilei de luni, de la ora 18.30 - puțin după ora 22.00. Duminica și uneori sâmbăta exista un program matinal de la ora 9.00 până după prânz.
* 1961: Se înființează primul studiou de sincronizare și montaj, ceea ce duce la diversificarea producției proprii (documentare, divertisment). Emisiunile filmate sunt însă arhivate și depozitate la întâmplare, în diferite încăperi, în condiții improprii de păstrare.
* 1962: Se achiziționează încă două care de reportaj.
* 1962: Pe 21 iunie, România și Iugoslavia își dau acordul pentru interconectarea rețelelor de emițătoare TV (conectare efectivă din 1966).
* 1963: În acel an au loc primele teste cu echipamente de televiziune în culori. Lipsa de bani face însă ca proiectul să fie abandonat.
* 1965: Televiziunea acoperă 40% din teritoriu și are 500 de mii de abonați. Apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediție fiind difuzată pe 22 mai, la ora 20.
* 1966: Din 6 februarie, Jurnalul Televiziunii se cheamă „Telejurnal” și e transmis într-o ediție de seară și una de noapte.
* 1968: Televiziunea se mută în noul centru din Calea Dorobanți. Construit de arhitectul Tiberiu Ricci era unul dintre cele mai moderne din Europa la acea vreme: trei studiouri mari, un studio mediu pentru știri, două studiouri mici pentru crainici și un studio muzical propriu.
* 1968: Este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică de doi țoli. Apar primele lecții de limbi străine.
* 1968: Din 29 aprilie se emite și lunea. În București emisia se mută pe canalul 4.
* 1968: Se inaugurează pe 2 mai Programul 2, pe fosta stație a Programului 1 - canalul 2 FIF/VHF. La început, acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, pentru ca de la 16 iunie sa difuzeze și duminica, iar din 20 iulie și sâmbăta.
Placă comemorativă amintind de evenimentele din 1989
* 1968: Televiziunea organizează Cerbul de Aur. Festivalul e întrerupt din 1971 pâna în 1993.
* 1969: Se lansează în noiembrie emisiunile în limba maghiară (2 ore și 30 min. săptămânal) și în limba germană (1 ora și 45 de min. săptămânal)
* 1972: Programul 2 ajunge în fine la un program zilnic; aria de acoperire era însă de numai 15 - 20 % din teritoriu.
* 1972: Se amenajează la Cluj primul studio teritorial dotat cu un car de reportaj
* 1975: Se cumpără primul car de reportaj în culori și se începe producția de emisiuni în culori. Emisia continuă însă să fie alb/negru.
* 1978: La finele acestui an se simt primele efecte ale politicii "economiei de energie": programele televiziunii se reduc în medie cu o oră și jumătate.
* 1981: Se fac probe pentru trecerea la televiziunea color. Cultul personalității dictatorilor se simte din ce în ce mai mult.
* 1982: Primele efecte ale politicii "economiei de energie": de luni până vineri programul se întrerupe de la ora 18 la ora 20.
* 1983: La 23 august, e făcută prima transmisie color din Piața Aviatorilor. Durata programului se diminuează drastic.
* 1985: În 20 ianuarie Programul 2 își întrerupea emisia în totalitate – iar Programul 1 avea să-și continue transmisia doar două ore, de luni până vineri între orele 20.00 și 22.00. Pe 1 noiembrie 1988 s-a mai adăugat o oră, însă programul este insuportabil.
* 1988: S-au achiziționat primele camcordere BETACAM SP
* 1989: După evenimentele din decembrie, când din vina manipulării TVR mor sute de oameni nevinovați, instituția e proclamată Liberă și trece la un program normal. Telejurnalul își schimbă numele în "Actualități".
Siglele canalelor TVR
* 1990: Pe 3 ianuarie, TVR Cluj își începe emisia independent de studiourile din București.
* 1990: În luna octombrie TVR 1 începe să emită la Chișinău.
* 1990: În februarie, Programul 2 al Televiziunii își reia emisia integral.
* 1991: Pe 3 noiembrie începe să emită TVR Iași.
* 1992: Pe 1 februarie TVR 1 începe să emită pe întreg teritoriul Basarabiei.
* 1993: A fost introdus pe TVR 1 Teletextul, sistem B.
* 1994: La 17 octombrie începe să emită TVR Timișoara
* 1995: Au fost achiziționate primul car de reportaj digital și primul sistem de postproducție digitală
* 1995: La 1 decembrie își începe emisia TVR Internațional
* 1996: Emisiunea de Actualități devine "Jurnalul TVR"
* 1997: E dat în exploatare primul studio de producție digitală
* 1998: Pe 1 decembrie intră în emisie TVR Craiova. Este lansat primul site de internet al TVR la adresa www.tvr.ro.
* 2001: TVR 2 este primul care trece la emisia 24/24. Urmează TVR 1 și TVR Internațional.
* 2002: A fost lansat canalul TVR Cultural. Toate canalele TVR sunt difuzate prin satelit.
* 2003: A fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de cca 2200 m² platouri și 4000 m² birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje având nevoie de renovări.
* 2006: Se dau în folosință studiourile din Centru de Știri și Sport (10, 11 si 12) – fostul Corp Film. "Jurnalul TVR" părăsește studioul 4 al Telejurnalului.
* 2007: În ianuarie, canalele regionale ale TVR obțin licență individuală de emisie prin satelit. Ia ființă noul canal TVR București pentru regiunea Munteniei, pe infrastructura TVR 2.
* 2007: Autoritățile comuniste de la Chișinău anulează dreptul TVR de a emite în Basarabia.
* 2008: În aprilie TVR începe o serie de teste pe satelit, în vederea difuzării emisiunilor de înaltă definiție (HD). Câteva luni mai târziu încep emisiunile terestre în București și Sibiu.
* 2008: La 6 mai s-a deschis la Târgu Mureș încă un studio regional al TVR.
* 2008: Este pusă în funcțiune noua regie multicanal de pe care sunt difuzate acum toate canalele TVR. Vechile studiouri 5 și 6 revin astfel exclusiv producției.
* 2008: Pe 10 octombrie și-a început emisia TVR 3, un canal de satelit realizat integral de studiourile regionale ale televiziunii publice.
* 2008: Pe 31 decembrie este lansat canalul de informație "TVR Info", după modelul "Euronews" și canalului radio "France Info". Acesta difuzează uneori și sedințele Parlamentului.
* 2009: Din 29 martie, programul informativ "Jurnalul TVR" revine la vechea denumire de dinainte de 1989: Telejurnal, difuzat la orele 20.
* 2009: Managementul prost al Televiziunii Publice face ca aceasta să-și piardă dramatic audiența, pe toate canalele. Numeroase voci cer reducerea numărului canalelor TVR.
[modifică] Directorii SRTV de după 1989
* Aurel Dragoș Munteanu (decembrie 1989 – ianuarie 1990)
* Răzvan Theodorescu (1990 – 1992)
* Paul Everac (1992 – 1994)
* Titus Popa (1994 - 1996)
* Stere Gulea (1996 - 1998)
* Cristian-Valeriu Hadji-Culea (1998 - 2002)
* Valentin Nicolau (2002 - 2005)
* Tudor Giurgiu (2005 – 2007)
* Alexandru Sassu (2007 - 2010)
* Alexandru Lăzescu (din 2010)
[modifică] Societatea Română de Televiziune în prezent
[modifică] Obiect de activitate[2]
* Realizarea programelor de televiziune în limba română, în limbile minorităților naționale sau în alte limbi, cu scop informativ, cultural, educativ și de divertisment.
Vedere din curtea sediului TVR
* Difuzarea programelor prin stații de emisie și linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea rețelelor de telecomunicații audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice.
* Organizarea și realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alți parteneri interni sau externi, de programe de televiziune, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, filme artistice de televiziune, seriale de televiziune, filme documentar-științifice, necesare programelor proprii și pentru schimb cu organizații similare din țară și din străinătate sau pentru valorificare.
* Desfașurarea activității de impresariat pentru propriile formații artistice, organizarea de concerte, festivaluri și spectacole cu public, precum și concursuri cu formații artistice proprii sau în colaborare cu alți artiști, inclusiv concursuri și jocuri de inteligență sau de noroc, încheierea de contracte cu artiști și impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele și spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii și efectuand încasări în condițiile legii.
* Realizarea de activități publicitare prin emisiunile și publicațiile proprii, pentru beneficiari din țară și din străinătate.
* Organizarea activității de documentare în problemele specifice, editarea și transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare și a altor publicații legate de activitatea de televiziune.
* Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios și patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat și persoane fizice.
* Efectuarea activității de cercetare și proiectare, precum și de lucrări specifice tehnicii audio si video, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din țară sau din străinătate, urmărirea rezultatelor cercetării științifice și valorificarea acestora în conditiile legii, promovarea progresului tehnic și știintific în activitatea societății.
* Efectuarea direct, în condițiile legii, în domeniul de activitate, de operațiuni de comerț exterior și de plăți în lei si în valută.
* Organizarea coproducțiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice și de televiziune, și realizarea producției, prelucrării, schimbului, exportului și importului de filme ori programe pentru programele de televiziune.
* Reprezentarea în relațiile cu organismele internaționale de profil la care România este parte, încheierea convențiilor și stabilirea relațiilor de colaborare cu organizațiile de radiodifuziune și de televiziune din alte țări.
* Realizarea și trimiterea în străinătate, în vederea difuzării, potrivit acordurilor încheiate cu organizații similare, a programelor de televiziune și film.
* Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni și de corespondenți cu organizații de televiziune din alte țări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităților din România și din țările respective.
* Păstrarea și arhivarea înregistrărilor audiovizuale și a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul național; perioadele de păstrare și condițiile de arhivare și de acces la înregistrările și documentele arhivate se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare a SRTV, în condițiile legii.
* Elaborarea și transmiterea spre difuzare de programe în limba română și în alte limbi, adresate telespectatorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României și politica sa internă și externă. În acest scop, în cadrul SRTV funcționează departamente de emisiuni pentru străinătate.
* Orice alte activități stabilite potrivit legii.
[modifică] Surse de finanțare
Finanțarea activității SRTV este reglementată prin lege. Conform legii nr. 41/1994, republicată în 1999, activitatea financiară a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. Utilizarea fondurilor SRTV este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective.
Resursele financiare ale SRTV provin din:
* taxa tv
* publicitate
* alocații de la bugetul de stat
* alte surse.
[modifică] Alocațiile de la bugetul de stat
Fondurile de la buget se aprobă prin legea bugetară anuală și sunt destinate pentru:
* acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare
* achiziționarea de echipamente, piese de schimb și materiale consumabile
* acoperirea integrală a cheltuielilor de utilizare a stațiilor de emisie, radioreleelor și circuitelor tv
* asigurarea pazei, ca obiectiv de interes public
* achitarea cotizațiilor organismelor internaționale din care TVR face parte
* finanțarea canalului TVR Internațional
Celelalte cheltuieli se acoperă din taxa tv și alte veniturile proprii. Din veniturile provenite din alte surse, CA al TVR poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare.
[modifică] Veniturile proprii
Veniturile proprii ale SRTV provin din:
* taxa audiovizualului public
* vânzări de programe, servicii asigurate terților
* donații sau sponsorizări
Posesorii de receptoare TV din România sunt obligați să plătească o taxă către serviciile publice de radio și televiziune. Taxa constituie titlu obligatoriu și se plătește după aceeași procedură ca și în cazul sumelor datorate fiscului.
Nivelul taxei de abonament, pe categorii de plătitori și modalitatea de încasare se stabilesc prin hotărâre de Guvern.
[modifică] Nemulțumiri și acuzații
[modifică] Excesul de publicitate
Faptul că SRTV, finanțată în mare parte de la bugetul de stat și din taxele obligatorii de abonament, transmitea și foarte multă publicitate în timpul programelor a atras nemulțumiri și acuzații atât din partea televiziunilor comerciale (finanțate exclusiv din resurse proprii, în cea mai mare parte din publicitate), cât și din partea populației. Ca urmare, difuzarea reclamelor de către serviciul public de televiziune a fost limitată prin normele obligatorii elaborate de Consiliul Național al Audiovizualului, publicate în Monitorul Oficial (s-a decis ca TVR să poată difuza limitat publicitate, doar între programe). Nerespectarea normelor CNA referitor la publicitatea în cadrul programelor de televiziune se sancționează potrivit Legii audiovizualului nr. 48/1992.
În anul 2007, vânzările totale nete din publicitate au fost cu 6% mai mici față de anul precedent, atingând suma de 18,2 milioane de Euro.[3]
[modifică] Suspiciunea de control politic
În istoria post-comunistă, autonomia și independența editorială a serviciului public de televiziune, precum și obiectivitatea și imparțialitatea sa în transmiterea știrilor, au fost deseori puse la îndoială, TVR fiind acuzată de nenumărate ori de control guvernamental și de cenzură. Acuzații de acest gen au apărut și în timpul alegerilor prezidențiale și legislative din 2004, când conducerea TVR a fost acuzată de favorizarea PSD și a candidatului acestuia, Adrian Năstase[necesită citare].
Prin legea actuală, SRTV își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. Consiliul de administrație al SRTV este compus din 13 membri, desemnați prin votul Parlamentului. Dintre aceștia 11 sunt aleși dintre candidații propuși de Parlament, Președintele României și Guvern, și 2 sunt aleși dintre candidații propuși de personalul angajat al SRTV. Președintele Consiliului de administrație este numit de Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului. Președintele TVR este în același timp și Director General. Parlamentul poate demite automat Consiliul de Administrație, prin respingerea raportului de activitate.
Într-un raport al Institutului pentru o Societate Deschisă și al Centrului pentru Jurnalism Independent se spune că „după 20 de ani de la căderea comunismului, serviciul public de televiziune din România suferă în continuare o lipsa cronică de independență”[necesită citare].
Programele principale ramân în continuare tabloide, o copie mult mai prost făcută a emisiunilor canalelor private[necesită citare].
Televiziunea Română a fost mult timp ținută sub papucul direct al Guvernului - și asta fiindcă nici unul dintre cabinetele din ultimii ani nu au avut curajul să pună capăt acestei nefaste „tradiții”.
Cu toate că misiunea instituției este de a furniza programe informative și educative de calitate, programele TVR continuă să rămână superficiale, la concurență cu cele ale televiziunilor comerciale[necesită citare]. Slab pregătiți sau prost plătiți, mulți dintre jurnaliștii de la TVR preferă de multe ori să evite subiectele sensibile[necesită citare].
Situația este mult mai gravă însă în tabăra televiziunilor comerciale unde interesul proprietarului stației precum și tehnicile de manipulare sunt mai mult decât evidente.
Pe lângă acestea mai funcționează și șase studiouri regionale la București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Iași, Timișoara și Craiova, care împreună realizează programul canalului TVR 3.
TVR 1 și TVR 2 sunt singurele canale cu acoperire națională terestră din România, spre deosebire de canalele private de televiziune care acoperă doar zone dens populate.
TVR oferă de asemenea și servicii de webcast/internet, teletext precum și transmisii "în clar" prin satelit și DVB-Terestru.
Cuprins
[ascunde]
* 1 Istoric
o 1.1 Cronologie
o 1.2 Directorii SRTV de după 1989
* 2 Societatea Română de Televiziune în prezent
o 2.1 Obiect de activitate[2]
o 2.2 Surse de finanțare
+ 2.2.1 Alocațiile de la bugetul de stat
+ 2.2.2 Veniturile proprii
o 2.3 Nemulțumiri și acuzații
+ 2.3.1 Excesul de publicitate
+ 2.3.2 Suspiciunea de control politic
* 3 Vezi și
* 4 Note
* 5 Bibliografie
* 6 Legături externe
[modifică] Istoric
Sediul TVR
Radio-viziune, radio-tele-viziune sau mai simplu televiziune ? Această dilemă preocupa intens inginerii români în anii ’20 ai secolului al XX-lea.
În anul 1925, Laboratorul de Optică și Acustică al Universitatii din București reușea în premieră să transmită (pe distanțe scurte ce-i drept), mici desene artistice.
În 1928, inginerul George Cristescu pune la punct un sistem mecanic de televiziune, reușind de asemenea să difuzeze imagini la distanță.
Pe 30 octombrie 1937, inginerul Cristian Musceleanu creează primul post experimental de televiziune din România, la Politehnica București. În luna noiembrie a acelui an acesta face și o demonstrație la Atheneul Român.
Optsprezece ani mai târziu, pe 21 august 1955 la ora 20.00, începeau transmisiunile experimentale regulate de filme și cronici de actualități făcute de o echipa condusă de inginerul Alexandru Spătaru de la Poșta Vitan din București, cu un emițător de 1 KW și o instalație de telecinema, construite prin forțe proprii de către inginerii români.
Oficial însă, prima emisiune profesionistă de televiziune din România a avut loc în noaptea de 31 decembrie 1956 - 1 ianuarie 1957, din primul sediu al Televiziunii, din Floreasca, strada Molière, Nr. 2. Antena și emițătorul de 22 KW fuseseră montate pe 14 decembrie 1956 pe Casa Scânteii.
Amenajarea studiourilor nu era gata, încăperile nu erau încă tencuite, ferestrele nu erau montate, dar cum trebuia respectat planul cincinal care prevedea ca televiziunea să funcționeze în anul 1956, emisia a fost pornită pentru o noapte.
Transmisia era recepționată pe atunci numai în București, pe câteva sute de televizoare, importate din URSS pentru personalitățile momentului.
Aproape întreg programul era înregistrat pe film de 35 de milimetri. După un reportaj realizat de Alexandru Stark a urmat filmul „O noapte furtunoasă” și salutul lui Petru Groza, pe atunci președintele Marii Adunări Naționale, cu prilejul Anului Nou.
După emisiunea inaugurală, programul televiziunii a fost suspendat pentru două luni, pentru ca să se termine amenajarea studioului de crainic și primele instalații.
Întreaga aparatură folosită la început în Televiziunea Română era rusească. Fusese produsă de Institutul de Inginerie din Leningrad. O echipă rusească venise la București pentru a participa la montarea echipamentelor și la instruirea personalului tehnic.
Tot echipamentul funcționa cu lămpi. Rușii susțineau la vremea respectivă că tranzistoarele, nou apărute, erau folosite doar la instalațiile militare.
Televiziunea a funcționat în Floreasca până în anul 1968, când s-a mutat în actualul sediu din Calea Dorobanți.
Un al doilea canal a apărut în 1968. Emisia sa a fost suspendată în 1985 și repornită după căderea regimului comunist.
Programul care fusese pregătit de TVR pentru 25 decembrie 1989, neştiindu-se că va urma căderea lui Ceauşescu. Litera C în pătrat negru înseamnă că emisiunea respectivă era transmisă color. Unde lipseşte această literă înseamnă că emisiunea era transmisă alb-negru.
În 1985 programul TVR a fost limitat la doar 2 ore pe zi, emisiunile fiind în cea mai mare parte dedicate cultului personalității lui Nicolae și Elena Ceaușescu. Ulterior programul s-a mai mărit cu o oră.
Decembrie 1989 a fost un punct important în istoria neagră a TVR. Evenimentele au fost transmise în direct. Demonstranții au ocupat clădirea TVR la miezul zilei de 22 decembrie și au anunțat fuga lui Ceaușescu. TVR și-a schimbat imediat numele în "Televiziunea Română Liberă" (TVRL). Instituția a căzut însă în mâna unor "manipulatori profesioniști" care în mod deliberat au creat panică, difuzând informații false ce au dus la moartea a sute de persoane nevinovate.
După aceasta, instituția a rămas un instrument de propagandă în mâinile nou-născutului Front al Salvării Naționale (FSN), format în principal din comuniști reformați. FSN a folosit TVRL, de departe cea mai penetrantă sursă de informații de la acel moment în România, pentru a discredita protestatarii care cereau un guvern fără comuniști, denumindu-i "fasciști". Protestul societății civile a culminat prin evenimentele din iunie 1990 din centrul municipiului București, înăbușite de minierii din Valea Jiului chemați de președintele Ion Iliescu.
După încheierea protestelor, Iliescu a apărut la televizor împreună cu minierii pe care îi felicita pentru "restaurarea legii și ordinii". La scurt timp după protestele societății civile, TVRL a renunțat la adjectivul "liberă" în numele său și a revenit la vechea denumire, TVR.
Dacă ar fi să rezumăm activitatea TVR de până în 1989, trei perioade ar fi de luat în seamă:
* pionieratul între anii 1955 - 1968
* perioada de aur 1968 - 1982
* decadența între anii 1983 - 1989
[modifică] Cronologie
* 1937: Pe 30 octombrie are loc prima demonstrație de televiziune din România, în cadru privat.
* 1953: Inginerul Alexandru Spătaru construiește primul emițător de televiziune din România.
* 1955: După numeroase teste, pe 21 august la ora 20.00 încep emisiunile experimentale regulate ale Ministerului Poștelor și Telecomunicațiilor, sub sigla "Studioului Experimental de Televiziune - București".
* 1956: Pe 14 decembrie sunt montate antena și emițătorul de 22 KW (canalul 2 FIF/VHF), pe Casa Scânteii.
* 1956: Pe 31 decembrie este inaugurată oficial Televiziunea Română, în strada Moliere - nr. 2
* 1957: În februarie este adus din URSS primul car de reportaj al TVR, cu trei camere, instalat pe două autobuze. Este realizată astfel prima transmisiune exterioară în direct, cu ocazia recitalului dat de Yves Montand la Sala Sporturilor din Floreasca
* 1957: În martie debutează "Emisiunea pentru Sate" - actuala "Viața Satului", cea mai longevivă emisiune de la TVR.
* 1957: La 5 mai are loc prima transmisie sportivă în direct, cu meciul de rugby Anglia-România
* 1957: La 1 iunie a fost transmisă prima emisiune pentru copii de la Teatrul Țăndărică
* 1958: Principalele evenimente interne și internaționale sunt prezentate într-o emisiune zilnică intitulată „Informațiile după-amiezii”, devenită la 20 martie „Jurnalul Televiziunii”
* 1958: Din septembrie sunt transmise toate manifestările din cadrul Festivalului George Enescu
* 1959: La 3 mai se achiziționează prima mașină de copiat peliculă negativ-pozitiv.
* 1959: La 23 mai are loc prima transmisie a unei piese de teatru
* 1960: Se achiziționează un al doilea car de reportaj; apare în 24 martie emisiunea „Actualitatea internațională”
* 1961: Emisiunile TVR încep să fie difuzate zilnic cu excepția zilei de luni, de la ora 18.30 - puțin după ora 22.00. Duminica și uneori sâmbăta exista un program matinal de la ora 9.00 până după prânz.
* 1961: Se înființează primul studiou de sincronizare și montaj, ceea ce duce la diversificarea producției proprii (documentare, divertisment). Emisiunile filmate sunt însă arhivate și depozitate la întâmplare, în diferite încăperi, în condiții improprii de păstrare.
* 1962: Se achiziționează încă două care de reportaj.
* 1962: Pe 21 iunie, România și Iugoslavia își dau acordul pentru interconectarea rețelelor de emițătoare TV (conectare efectivă din 1966).
* 1963: În acel an au loc primele teste cu echipamente de televiziune în culori. Lipsa de bani face însă ca proiectul să fie abandonat.
* 1965: Televiziunea acoperă 40% din teritoriu și are 500 de mii de abonați. Apare Teleenciclopedia, cea mai longevivă emisiune culturală a TVR, prima ediție fiind difuzată pe 22 mai, la ora 20.
* 1966: Din 6 februarie, Jurnalul Televiziunii se cheamă „Telejurnal” și e transmis într-o ediție de seară și una de noapte.
* 1968: Televiziunea se mută în noul centru din Calea Dorobanți. Construit de arhitectul Tiberiu Ricci era unul dintre cele mai moderne din Europa la acea vreme: trei studiouri mari, un studio mediu pentru știri, două studiouri mici pentru crainici și un studio muzical propriu.
* 1968: Este făcută prima înregistrare video pe bandă magnetică de doi țoli. Apar primele lecții de limbi străine.
* 1968: Din 29 aprilie se emite și lunea. În București emisia se mută pe canalul 4.
* 1968: Se inaugurează pe 2 mai Programul 2, pe fosta stație a Programului 1 - canalul 2 FIF/VHF. La început, acesta emitea doar o zi pe săptămână, joia, pentru ca de la 16 iunie sa difuzeze și duminica, iar din 20 iulie și sâmbăta.
Placă comemorativă amintind de evenimentele din 1989
* 1968: Televiziunea organizează Cerbul de Aur. Festivalul e întrerupt din 1971 pâna în 1993.
* 1969: Se lansează în noiembrie emisiunile în limba maghiară (2 ore și 30 min. săptămânal) și în limba germană (1 ora și 45 de min. săptămânal)
* 1972: Programul 2 ajunge în fine la un program zilnic; aria de acoperire era însă de numai 15 - 20 % din teritoriu.
* 1972: Se amenajează la Cluj primul studio teritorial dotat cu un car de reportaj
* 1975: Se cumpără primul car de reportaj în culori și se începe producția de emisiuni în culori. Emisia continuă însă să fie alb/negru.
* 1978: La finele acestui an se simt primele efecte ale politicii "economiei de energie": programele televiziunii se reduc în medie cu o oră și jumătate.
* 1981: Se fac probe pentru trecerea la televiziunea color. Cultul personalității dictatorilor se simte din ce în ce mai mult.
* 1982: Primele efecte ale politicii "economiei de energie": de luni până vineri programul se întrerupe de la ora 18 la ora 20.
* 1983: La 23 august, e făcută prima transmisie color din Piața Aviatorilor. Durata programului se diminuează drastic.
* 1985: În 20 ianuarie Programul 2 își întrerupea emisia în totalitate – iar Programul 1 avea să-și continue transmisia doar două ore, de luni până vineri între orele 20.00 și 22.00. Pe 1 noiembrie 1988 s-a mai adăugat o oră, însă programul este insuportabil.
* 1988: S-au achiziționat primele camcordere BETACAM SP
* 1989: După evenimentele din decembrie, când din vina manipulării TVR mor sute de oameni nevinovați, instituția e proclamată Liberă și trece la un program normal. Telejurnalul își schimbă numele în "Actualități".
Siglele canalelor TVR
* 1990: Pe 3 ianuarie, TVR Cluj își începe emisia independent de studiourile din București.
* 1990: În luna octombrie TVR 1 începe să emită la Chișinău.
* 1990: În februarie, Programul 2 al Televiziunii își reia emisia integral.
* 1991: Pe 3 noiembrie începe să emită TVR Iași.
* 1992: Pe 1 februarie TVR 1 începe să emită pe întreg teritoriul Basarabiei.
* 1993: A fost introdus pe TVR 1 Teletextul, sistem B.
* 1994: La 17 octombrie începe să emită TVR Timișoara
* 1995: Au fost achiziționate primul car de reportaj digital și primul sistem de postproducție digitală
* 1995: La 1 decembrie își începe emisia TVR Internațional
* 1996: Emisiunea de Actualități devine "Jurnalul TVR"
* 1997: E dat în exploatare primul studio de producție digitală
* 1998: Pe 1 decembrie intră în emisie TVR Craiova. Este lansat primul site de internet al TVR la adresa www.tvr.ro.
* 2001: TVR 2 este primul care trece la emisia 24/24. Urmează TVR 1 și TVR Internațional.
* 2002: A fost lansat canalul TVR Cultural. Toate canalele TVR sunt difuzate prin satelit.
* 2003: A fost inaugurat Studioul Pangratti, cu o suprafață de cca 2200 m² platouri și 4000 m² birouri, "turnul" redacțional cu 13 etaje având nevoie de renovări.
* 2006: Se dau în folosință studiourile din Centru de Știri și Sport (10, 11 si 12) – fostul Corp Film. "Jurnalul TVR" părăsește studioul 4 al Telejurnalului.
* 2007: În ianuarie, canalele regionale ale TVR obțin licență individuală de emisie prin satelit. Ia ființă noul canal TVR București pentru regiunea Munteniei, pe infrastructura TVR 2.
* 2007: Autoritățile comuniste de la Chișinău anulează dreptul TVR de a emite în Basarabia.
* 2008: În aprilie TVR începe o serie de teste pe satelit, în vederea difuzării emisiunilor de înaltă definiție (HD). Câteva luni mai târziu încep emisiunile terestre în București și Sibiu.
* 2008: La 6 mai s-a deschis la Târgu Mureș încă un studio regional al TVR.
* 2008: Este pusă în funcțiune noua regie multicanal de pe care sunt difuzate acum toate canalele TVR. Vechile studiouri 5 și 6 revin astfel exclusiv producției.
* 2008: Pe 10 octombrie și-a început emisia TVR 3, un canal de satelit realizat integral de studiourile regionale ale televiziunii publice.
* 2008: Pe 31 decembrie este lansat canalul de informație "TVR Info", după modelul "Euronews" și canalului radio "France Info". Acesta difuzează uneori și sedințele Parlamentului.
* 2009: Din 29 martie, programul informativ "Jurnalul TVR" revine la vechea denumire de dinainte de 1989: Telejurnal, difuzat la orele 20.
* 2009: Managementul prost al Televiziunii Publice face ca aceasta să-și piardă dramatic audiența, pe toate canalele. Numeroase voci cer reducerea numărului canalelor TVR.
[modifică] Directorii SRTV de după 1989
* Aurel Dragoș Munteanu (decembrie 1989 – ianuarie 1990)
* Răzvan Theodorescu (1990 – 1992)
* Paul Everac (1992 – 1994)
* Titus Popa (1994 - 1996)
* Stere Gulea (1996 - 1998)
* Cristian-Valeriu Hadji-Culea (1998 - 2002)
* Valentin Nicolau (2002 - 2005)
* Tudor Giurgiu (2005 – 2007)
* Alexandru Sassu (2007 - 2010)
* Alexandru Lăzescu (din 2010)
[modifică] Societatea Română de Televiziune în prezent
[modifică] Obiect de activitate[2]
* Realizarea programelor de televiziune în limba română, în limbile minorităților naționale sau în alte limbi, cu scop informativ, cultural, educativ și de divertisment.
Vedere din curtea sediului TVR
* Difuzarea programelor prin stații de emisie și linii pentru transmiterea programelor, aflate în proprietate, sau prin închirierea rețelelor de telecomunicații audiovizuale, radioelectrice, inclusiv prin satelit, cablu sau alte mijloace tehnice.
* Organizarea și realizarea, în studiourile proprii sau în colaborare cu alți parteneri interni sau externi, de programe de televiziune, înregistrări pe discuri, pe suport magnetic, filme artistice de televiziune, seriale de televiziune, filme documentar-științifice, necesare programelor proprii și pentru schimb cu organizații similare din țară și din străinătate sau pentru valorificare.
* Desfașurarea activității de impresariat pentru propriile formații artistice, organizarea de concerte, festivaluri și spectacole cu public, precum și concursuri cu formații artistice proprii sau în colaborare cu alți artiști, inclusiv concursuri și jocuri de inteligență sau de noroc, încheierea de contracte cu artiști și impresari români sau străini, pentru emisiunile, concertele și spectacolele pe care le organizează, plătind onorarii și efectuand încasări în condițiile legii.
* Realizarea de activități publicitare prin emisiunile și publicațiile proprii, pentru beneficiari din țară și din străinătate.
* Organizarea activității de documentare în problemele specifice, editarea și transmiterea spre difuzare a programelor, materialelor publicitare și a altor publicații legate de activitatea de televiziune.
* Realizarea de emisiuni în sprijinul procesului de formare a tineretului sub aspect instructiv-educativ, moral-religios și patriotic, în colaborare cu persoane juridice de drept public, persoane juridice de drept privat și persoane fizice.
* Efectuarea activității de cercetare și proiectare, precum și de lucrări specifice tehnicii audio si video, pentru nevoile proprii sau ale altor beneficiari din țară sau din străinătate, urmărirea rezultatelor cercetării științifice și valorificarea acestora în conditiile legii, promovarea progresului tehnic și știintific în activitatea societății.
* Efectuarea direct, în condițiile legii, în domeniul de activitate, de operațiuni de comerț exterior și de plăți în lei si în valută.
* Organizarea coproducțiilor cu parteneri externi în domeniul unor programe radiofonice și de televiziune, și realizarea producției, prelucrării, schimbului, exportului și importului de filme ori programe pentru programele de televiziune.
* Reprezentarea în relațiile cu organismele internaționale de profil la care România este parte, încheierea convențiilor și stabilirea relațiilor de colaborare cu organizațiile de radiodifuziune și de televiziune din alte țări.
* Realizarea și trimiterea în străinătate, în vederea difuzării, potrivit acordurilor încheiate cu organizații similare, a programelor de televiziune și film.
* Organizarea de schimburi de realizatori de emisiuni și de corespondenți cu organizații de televiziune din alte țări, oferind posibilitatea unei informări reciproce directe asupra realităților din România și din țările respective.
* Păstrarea și arhivarea înregistrărilor audiovizuale și a documentelor care prezintă interes pentru patrimoniul național; perioadele de păstrare și condițiile de arhivare și de acces la înregistrările și documentele arhivate se vor stabili prin regulamentul de organizare și funcționare a SRTV, în condițiile legii.
* Elaborarea și transmiterea spre difuzare de programe în limba română și în alte limbi, adresate telespectatorilor din întreaga lume, pentru a promova imaginea României și politica sa internă și externă. În acest scop, în cadrul SRTV funcționează departamente de emisiuni pentru străinătate.
* Orice alte activități stabilite potrivit legii.
[modifică] Surse de finanțare
Finanțarea activității SRTV este reglementată prin lege. Conform legii nr. 41/1994, republicată în 1999, activitatea financiară a Societății Române de Televiziune se desfășoară pe baza bugetelor proprii. Utilizarea fondurilor SRTV este supusă controlului organelor abilitate prin lege, potrivit provenienței fondurilor respective.
Resursele financiare ale SRTV provin din:
* taxa tv
* publicitate
* alocații de la bugetul de stat
* alte surse.
[modifică] Alocațiile de la bugetul de stat
Fondurile de la buget se aprobă prin legea bugetară anuală și sunt destinate pentru:
* acoperirea unor cheltuieli de dezvoltare
* achiziționarea de echipamente, piese de schimb și materiale consumabile
* acoperirea integrală a cheltuielilor de utilizare a stațiilor de emisie, radioreleelor și circuitelor tv
* asigurarea pazei, ca obiectiv de interes public
* achitarea cotizațiilor organismelor internaționale din care TVR face parte
* finanțarea canalului TVR Internațional
Celelalte cheltuieli se acoperă din taxa tv și alte veniturile proprii. Din veniturile provenite din alte surse, CA al TVR poate hotărî utilizarea unor sume pentru dotări și retehnologizare.
[modifică] Veniturile proprii
Veniturile proprii ale SRTV provin din:
* taxa audiovizualului public
* vânzări de programe, servicii asigurate terților
* donații sau sponsorizări
Posesorii de receptoare TV din România sunt obligați să plătească o taxă către serviciile publice de radio și televiziune. Taxa constituie titlu obligatoriu și se plătește după aceeași procedură ca și în cazul sumelor datorate fiscului.
Nivelul taxei de abonament, pe categorii de plătitori și modalitatea de încasare se stabilesc prin hotărâre de Guvern.
[modifică] Nemulțumiri și acuzații
[modifică] Excesul de publicitate
Faptul că SRTV, finanțată în mare parte de la bugetul de stat și din taxele obligatorii de abonament, transmitea și foarte multă publicitate în timpul programelor a atras nemulțumiri și acuzații atât din partea televiziunilor comerciale (finanțate exclusiv din resurse proprii, în cea mai mare parte din publicitate), cât și din partea populației. Ca urmare, difuzarea reclamelor de către serviciul public de televiziune a fost limitată prin normele obligatorii elaborate de Consiliul Național al Audiovizualului, publicate în Monitorul Oficial (s-a decis ca TVR să poată difuza limitat publicitate, doar între programe). Nerespectarea normelor CNA referitor la publicitatea în cadrul programelor de televiziune se sancționează potrivit Legii audiovizualului nr. 48/1992.
În anul 2007, vânzările totale nete din publicitate au fost cu 6% mai mici față de anul precedent, atingând suma de 18,2 milioane de Euro.[3]
[modifică] Suspiciunea de control politic
În istoria post-comunistă, autonomia și independența editorială a serviciului public de televiziune, precum și obiectivitatea și imparțialitatea sa în transmiterea știrilor, au fost deseori puse la îndoială, TVR fiind acuzată de nenumărate ori de control guvernamental și de cenzură. Acuzații de acest gen au apărut și în timpul alegerilor prezidențiale și legislative din 2004, când conducerea TVR a fost acuzată de favorizarea PSD și a candidatului acestuia, Adrian Năstase[necesită citare].
Prin legea actuală, SRTV își desfășoară activitatea sub controlul Parlamentului. Consiliul de administrație al SRTV este compus din 13 membri, desemnați prin votul Parlamentului. Dintre aceștia 11 sunt aleși dintre candidații propuși de Parlament, Președintele României și Guvern, și 2 sunt aleși dintre candidații propuși de personalul angajat al SRTV. Președintele Consiliului de administrație este numit de Parlament, dintre membrii titulari ai consiliului. Președintele TVR este în același timp și Director General. Parlamentul poate demite automat Consiliul de Administrație, prin respingerea raportului de activitate.
Într-un raport al Institutului pentru o Societate Deschisă și al Centrului pentru Jurnalism Independent se spune că „după 20 de ani de la căderea comunismului, serviciul public de televiziune din România suferă în continuare o lipsa cronică de independență”[necesită citare].
Programele principale ramân în continuare tabloide, o copie mult mai prost făcută a emisiunilor canalelor private[necesită citare].
Televiziunea Română a fost mult timp ținută sub papucul direct al Guvernului - și asta fiindcă nici unul dintre cabinetele din ultimii ani nu au avut curajul să pună capăt acestei nefaste „tradiții”.
Cu toate că misiunea instituției este de a furniza programe informative și educative de calitate, programele TVR continuă să rămână superficiale, la concurență cu cele ale televiziunilor comerciale[necesită citare]. Slab pregătiți sau prost plătiți, mulți dintre jurnaliștii de la TVR preferă de multe ori să evite subiectele sensibile[necesită citare].
Situația este mult mai gravă însă în tabăra televiziunilor comerciale unde interesul proprietarului stației precum și tehnicile de manipulare sunt mai mult decât evidente.
Pro TV
ProTV este o televiziune privată (comercială) din România, înființată în 1995[1], operată de compania ProTV SA, care face parte din trustul Media PRO. Începând cu 3 septembrie 1999, compania emite de asemenea un semnal propriu pentru Republica Moldova, sub marca ProTV Chișinău, care difuzează pe lângă programele ProTV București (după o grilă proprie, diferită de cea românească) o serie de jurnale și emisiuni locale și propriile calupuri publicitare pe toată durata zilei.
Începând cu anul 1996 PROTV este unul din principalele televiziuni generaliste din România, având o audiență cu o medie de 2,8% in primul trimestru al anului 2007 ( ianuarie-martie).
Sediul ProTV se află în București pe B-dul Pache Protopopescu nr.109, București
Cuprins
[ascunde]
* 1 Emisiuni
* 2 Stirile ProTV
* 3 Seriale marca ProTV și MediaPro Pictures
* 4 Vedete
* 5 Vezi și
* 6 Surse, note, referințe
* 7 Note
* 8 Legături externe
[modifică] Emisiuni
* "Romania, te iubesc!", este o emisiune jurnalistica marca Știrile Pro TV, prezentată de Cristian Leonte;
* "Happy Hour"!, este o emisiune de divertisment prezentată si moderată de Cătălin Măruță; Această emisiune este difuzată de luni până vineri în intervalul orar 17:45-19:00, fiind lider de audiență în acest înterval. Emisiunea își propune să aducă în casele telespectatorilor o oră de divertisment de calitata și bună dispoziție, veselie cu muzică live, povești frumoase de viață, dar uneori prezintă și întâmplări cutremurătoare. Cătălin Măruță încercă să afle și cele mai picante informații din viețile vedetelor autohtone, oferind interviuri în premieră cu acestea. Nu de puține ori prezentatorul a pus vedetele în dificultate cu celebrele "Întrebari aMăruță", o rubrică foarte interesantă a emisiunii.
Cătălin Măruță are în cadrul emisiunii și un band care însoțește fiecare parte a show-ului cu melodii live personalizate. Bandul emisiunii este format din două trupe: una formată din cinci băieți, și anume trupa Zero, însoțiți de două domnișoare, numite "veverițele lui Măruță", Alina și Mădălina, care formează trupa Red Blonde.
* "Dansez pentru tine" este cel mai urmărit show de divertisment din România în ultimii ani conform audientelor (Cele 17 editii "Dansez pentru tine" difuzate în 2008 au înregistrat o audiență medie de 7,7%, ceea ce înseamnă că fiecare minut al emisiunii a fost urmărit de peste 400.000 de persoane), emisiunea-concurs este prezentată și moderată de Ștefan Bănică Jr și Iulia Vântur;
* "O-la-la" a fost o emisiune concurs de karaoke, prezentata si moderata de Andra, emisiunea este difuzata in fiecare sâmbătă seară, de la ora 20.30;
* "Apropo TV" este o emisiune de divertisment prezentată de Andi Moisescu, in emisiune se "diseaca" ultimele reclame si evenimente din showbiz-ul românesc.
* "Bucataria lui Radu" este o emisiune de bucate, in care prezentatorul Radu Anton Roman merge în diferite regiuni ale țării unde prepara bucate specifice regiunii;
* "Teo-show care a fost difuzat zilnic,de luni pana vineri dupa-amiaza din anul 2001 pana in 2006,avand-o ca protagonista emisiunii pe Teo Trandafir.
* "Ce se întâmplă doctore?" este o emisiune medicală prezentată de Oana Cuzino;
* "Omul care aduce cartea", Criticul literar Dan C. Mihăilescu, realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", prezintă la Pro TV cărți alese din ultimele apariții din spațiul publicistic, de la cărți de filozofie, istorie, beletristică, eseistică și până la dicționare și ghiduri practice.
Modalitatea de prezentare oscilează, de la caz la caz, de la una de tip academic la una neconvențională, non-conformistă;
* "Pro Motor" este o emisiune despre automobile, prezentată de Roxana Ciuhulescu;
Pe 1 decembrie 2007 Pro TV a început sa transmită experimental filme, meciuri și alte emisiuni proprii în format HD creând astfel un nou program numit Pro TV HD.
[modifică] Stirile ProTV
"Știrile ProTV" este cea mai urmarita emisiune de stiri din Romania cu o medie de 9,3 puncte de rating si 25,1% cota de piata, fiind urmarite de peste un milion de telespectatori din mediul urban. [1] [2].
Știrile Pro TV a caștigat in septembrie 2008 "International Emmy Award News pe 2008" pentru campania "Tu știi ce mai face copilul tău?"
Stirile diminetii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 7 de Andreea Liptak si Mihai Dedu.
Stirile pranzului sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 13 de Daniel Nitoiu.
Stirile dupa amiezii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 17 de Monica Dascalu.
Stirile serii sau Principalele Evenimente al Zilei sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri Incepand cu ora 19 de Andreea Esca.
Stirile noptii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana joi incepand cu ora 23:30(sau 22:30 vara)de Amalia Enache si Cristian Leonte.
Stirile diminetilor de weekend sunt prezentate la Pro tv sambata si duminica incepand cu ora 7 de Iulia Vantur.
Stirile pranzului din weekend sunt prezentate la Pro Tv sambata si duminica incepand cu ora 13 de Iulia Vantur.
Stirile serii din weekend sau Principalele Evenimente ale zilei sunt prezentate la Pro Tv incepand cu ora 19 de Oana Andoni.
Stirile Pro Tv din Sport sunt prezentate de Corina Caragea, Vadim Vijeu sau Raluca Arvat.
Stirile Pro Tv despre vreme (meteo) sunt prezentate de Florin Busuioc (Busu), Victor Slav sau Magda Palimariu.
Horoscopul este prezentat de Neti Sandu in cursul Stirilor diminetii.
[modifică] Seriale marca ProTV și MediaPro Pictures
Incepand cu anul 2002 ProTV a creat in colaborare cu MediaPro Pictures mai multe seriale sută la sută românești, printre care și :
1. Vine Poliția
2. Baieti buni
3. La servici
4. Anticamera
5. Om sarac, om bogat
6. Meseriașii
7. La Bloc, primul sitcom autohton
8. Fete cu lipici
9. Arestat la domiciliu
10. Cu un pas inainte
11. Vacanța Mare
Începând cu anul 2009 au apărut alte emisiuni:
1. Frumusețe pe muchie de cuțit
2. România, te iubesc!
3. Happy Hour
4. Omul care aduce cartea
[modifică] Vedete
* Andreea Esca
* Monica Dascalu
* Raluca Arvat
* Vadim Vîjeu
* Mihai Dedu
* Andreea Liptak
* Amalia Enache
* Oana Andoni
* Cătălin Radu Tănase
* Cosmin Stan
* Carmen Avram
* Ovidiu Oanta
* Oana Maiuga
* Cristian Leonte
* Paula Herlo
* Romeo Diaconescu
* Alex Dima
* Corina Caragea
* George Buhnici
* Andreea Marinescu
* Ioana Șanta
* Anca Nastasi
* Cristina Jurca
* Adrian Rozenberg
* Paula Sacui
* Adriana Stere
* Raluca Alexandru
* Adrian Gorpin
* Ilknur Pintilie
* Mihaela Gros
* Lavinia Petrea
* Rareș Năstase
* Iulia Vântur
* Ioana Muntean
* Roxana Tivadar
* Vadim Vîjeu
* Cristian Tabără
* Oana Stern-Cuzino
* Andi Moisescu
* Neti Sandu
* Teo Trandafir
* Florin Busuioc
* Carmen Avram
* Cristian Leonte
* Paula Herlo
* Alex Dima
* Anca Nastasi
* Victor Slav
* Roxana Ciuhulescu
* Ștefan Bănică junior
* Iulia Vântur
* Magda Pălimariu
* Cătălin Măruță
* Gabi Jugaru
* Andra Măruță
[modifică] Vezi și
* ProTV Chișinău
* Pro TV Internațional
* Acasă
* Pro Cinema
* Sport.ro
* MTV România
* PRO FM
* InfoPro
* ProSport
* Pro TV Magazin
* Gândul
* CME
[modifică] Surse, note, referințe
Vedete ProTV
Pro Tv, lider incontestabil de audienta in media romaneasca!
Știrile Pro Tv, lider de audiență în primele 5 luni ale anului
Știrile Pro TV, recompensate cu International Emmy Award News
Raport GFK România
Prezentare pe site
Programul TV Pro TV Magazin
Începând cu anul 1996 PROTV este unul din principalele televiziuni generaliste din România, având o audiență cu o medie de 2,8% in primul trimestru al anului 2007 ( ianuarie-martie).
Sediul ProTV se află în București pe B-dul Pache Protopopescu nr.109, București
Cuprins
[ascunde]
* 1 Emisiuni
* 2 Stirile ProTV
* 3 Seriale marca ProTV și MediaPro Pictures
* 4 Vedete
* 5 Vezi și
* 6 Surse, note, referințe
* 7 Note
* 8 Legături externe
[modifică] Emisiuni
* "Romania, te iubesc!", este o emisiune jurnalistica marca Știrile Pro TV, prezentată de Cristian Leonte;
* "Happy Hour"!, este o emisiune de divertisment prezentată si moderată de Cătălin Măruță; Această emisiune este difuzată de luni până vineri în intervalul orar 17:45-19:00, fiind lider de audiență în acest înterval. Emisiunea își propune să aducă în casele telespectatorilor o oră de divertisment de calitata și bună dispoziție, veselie cu muzică live, povești frumoase de viață, dar uneori prezintă și întâmplări cutremurătoare. Cătălin Măruță încercă să afle și cele mai picante informații din viețile vedetelor autohtone, oferind interviuri în premieră cu acestea. Nu de puține ori prezentatorul a pus vedetele în dificultate cu celebrele "Întrebari aMăruță", o rubrică foarte interesantă a emisiunii.
Cătălin Măruță are în cadrul emisiunii și un band care însoțește fiecare parte a show-ului cu melodii live personalizate. Bandul emisiunii este format din două trupe: una formată din cinci băieți, și anume trupa Zero, însoțiți de două domnișoare, numite "veverițele lui Măruță", Alina și Mădălina, care formează trupa Red Blonde.
* "Dansez pentru tine" este cel mai urmărit show de divertisment din România în ultimii ani conform audientelor (Cele 17 editii "Dansez pentru tine" difuzate în 2008 au înregistrat o audiență medie de 7,7%, ceea ce înseamnă că fiecare minut al emisiunii a fost urmărit de peste 400.000 de persoane), emisiunea-concurs este prezentată și moderată de Ștefan Bănică Jr și Iulia Vântur;
* "O-la-la" a fost o emisiune concurs de karaoke, prezentata si moderata de Andra, emisiunea este difuzata in fiecare sâmbătă seară, de la ora 20.30;
* "Apropo TV" este o emisiune de divertisment prezentată de Andi Moisescu, in emisiune se "diseaca" ultimele reclame si evenimente din showbiz-ul românesc.
* "Bucataria lui Radu" este o emisiune de bucate, in care prezentatorul Radu Anton Roman merge în diferite regiuni ale țării unde prepara bucate specifice regiunii;
* "Teo-show care a fost difuzat zilnic,de luni pana vineri dupa-amiaza din anul 2001 pana in 2006,avand-o ca protagonista emisiunii pe Teo Trandafir.
* "Ce se întâmplă doctore?" este o emisiune medicală prezentată de Oana Cuzino;
* "Omul care aduce cartea", Criticul literar Dan C. Mihăilescu, realizatorul emisiunii "Omul care aduce cartea", prezintă la Pro TV cărți alese din ultimele apariții din spațiul publicistic, de la cărți de filozofie, istorie, beletristică, eseistică și până la dicționare și ghiduri practice.
Modalitatea de prezentare oscilează, de la caz la caz, de la una de tip academic la una neconvențională, non-conformistă;
* "Pro Motor" este o emisiune despre automobile, prezentată de Roxana Ciuhulescu;
Pe 1 decembrie 2007 Pro TV a început sa transmită experimental filme, meciuri și alte emisiuni proprii în format HD creând astfel un nou program numit Pro TV HD.
[modifică] Stirile ProTV
"Știrile ProTV" este cea mai urmarita emisiune de stiri din Romania cu o medie de 9,3 puncte de rating si 25,1% cota de piata, fiind urmarite de peste un milion de telespectatori din mediul urban. [1] [2].
Știrile Pro TV a caștigat in septembrie 2008 "International Emmy Award News pe 2008" pentru campania "Tu știi ce mai face copilul tău?"
Stirile diminetii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 7 de Andreea Liptak si Mihai Dedu.
Stirile pranzului sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 13 de Daniel Nitoiu.
Stirile dupa amiezii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri incepand cu ora 17 de Monica Dascalu.
Stirile serii sau Principalele Evenimente al Zilei sunt prezentate la Pro Tv de luni pana vineri Incepand cu ora 19 de Andreea Esca.
Stirile noptii sunt prezentate la Pro Tv de luni pana joi incepand cu ora 23:30(sau 22:30 vara)de Amalia Enache si Cristian Leonte.
Stirile diminetilor de weekend sunt prezentate la Pro tv sambata si duminica incepand cu ora 7 de Iulia Vantur.
Stirile pranzului din weekend sunt prezentate la Pro Tv sambata si duminica incepand cu ora 13 de Iulia Vantur.
Stirile serii din weekend sau Principalele Evenimente ale zilei sunt prezentate la Pro Tv incepand cu ora 19 de Oana Andoni.
Stirile Pro Tv din Sport sunt prezentate de Corina Caragea, Vadim Vijeu sau Raluca Arvat.
Stirile Pro Tv despre vreme (meteo) sunt prezentate de Florin Busuioc (Busu), Victor Slav sau Magda Palimariu.
Horoscopul este prezentat de Neti Sandu in cursul Stirilor diminetii.
[modifică] Seriale marca ProTV și MediaPro Pictures
Incepand cu anul 2002 ProTV a creat in colaborare cu MediaPro Pictures mai multe seriale sută la sută românești, printre care și :
1. Vine Poliția
2. Baieti buni
3. La servici
4. Anticamera
5. Om sarac, om bogat
6. Meseriașii
7. La Bloc, primul sitcom autohton
8. Fete cu lipici
9. Arestat la domiciliu
10. Cu un pas inainte
11. Vacanța Mare
Începând cu anul 2009 au apărut alte emisiuni:
1. Frumusețe pe muchie de cuțit
2. România, te iubesc!
3. Happy Hour
4. Omul care aduce cartea
[modifică] Vedete
* Andreea Esca
* Monica Dascalu
* Raluca Arvat
* Vadim Vîjeu
* Mihai Dedu
* Andreea Liptak
* Amalia Enache
* Oana Andoni
* Cătălin Radu Tănase
* Cosmin Stan
* Carmen Avram
* Ovidiu Oanta
* Oana Maiuga
* Cristian Leonte
* Paula Herlo
* Romeo Diaconescu
* Alex Dima
* Corina Caragea
* George Buhnici
* Andreea Marinescu
* Ioana Șanta
* Anca Nastasi
* Cristina Jurca
* Adrian Rozenberg
* Paula Sacui
* Adriana Stere
* Raluca Alexandru
* Adrian Gorpin
* Ilknur Pintilie
* Mihaela Gros
* Lavinia Petrea
* Rareș Năstase
* Iulia Vântur
* Ioana Muntean
* Roxana Tivadar
* Vadim Vîjeu
* Cristian Tabără
* Oana Stern-Cuzino
* Andi Moisescu
* Neti Sandu
* Teo Trandafir
* Florin Busuioc
* Carmen Avram
* Cristian Leonte
* Paula Herlo
* Alex Dima
* Anca Nastasi
* Victor Slav
* Roxana Ciuhulescu
* Ștefan Bănică junior
* Iulia Vântur
* Magda Pălimariu
* Cătălin Măruță
* Gabi Jugaru
* Andra Măruță
[modifică] Vezi și
* ProTV Chișinău
* Pro TV Internațional
* Acasă
* Pro Cinema
* Sport.ro
* MTV România
* PRO FM
* InfoPro
* ProSport
* Pro TV Magazin
* Gândul
* CME
[modifică] Surse, note, referințe
Vedete ProTV
Pro Tv, lider incontestabil de audienta in media romaneasca!
Știrile Pro Tv, lider de audiență în primele 5 luni ale anului
Știrile Pro TV, recompensate cu International Emmy Award News
Raport GFK România
Prezentare pe site
Programul TV Pro TV Magazin
Madalina Manole
Mădălina Manole, pe numele ei real Anca Magdalena Mircea[1], anterior Magdalena - Anca Manole[2], (n. 14 iulie 1967, Vălenii de Munte, județul Prahova — d. 14 iulie 2010, Otopeni, județul Ilfov) a fost o solistă vocală, compozitoare și instrumentistă română.[3]
Cuprins
[ascunde]
* 1 Biografie
o 1.1 Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)
o 1.2 Debutul și succesul discografic (1988 – 1996)
o 1.3 Anii 1997 – 2003
o 1.4 Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
o 1.5 Moartea subită
* 2 Discografie
o 2.1 Piese din repertoriul propriu
o 2.2 Albume
o 2.3 Compilații
* 3 Note
* 4 Legături externe
[modifică] Biografie
[modifică] Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)
Magdalena-Anca Manole[4] s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte,[5] fiind primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole;[6] la un an distanță se naște Marian, singurul frate al Mădălinei.[6][7]Fiind crescută într-o familie cu spirit religios dezvoltat, interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești.[8] La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu.[9] Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești,[10] pe care l-a absolvit ulterior.[11] De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.[11]
În adolescență tânăra interpretă, vrând să se afirme în planul muzical, formează împreună cu Ștefania Ghiță duetul Alfa și Beta,[12][13] cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra.[14] De asemenea, Mădălina Manole devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului[15] și concomitent colaborează cu diverși interpreți precum Victor Socaciu sau Roșu și Negru.[16][17] Între anii 1982 și 1985 cântăreața urmează cursurile Școlii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor.[18][19] La finele anilor 1980 Dan Ștefănică îi încredințează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei.[20] Cu această ocazie, interpreta joacă și primul rol într-un film.[21]
[modifică] Debutul și succesul discografic (1988 – 1996)
În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România.[22] Cei doi artiști colaborează la scurt timp,[23] iar Manole participă în același an la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu.[24] Deși obține doar o mențiune,[25] conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei.[26][27] La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu și Laura Stoica, la un turneu susținut în Ardeal, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea.[28] În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, gală pe care avea să o îndrăgească pe parcursul cariererei sale profesioniste, revenind de două ori în cadrul ceremoniei ialomițene.[29]
Începând cu 1990 Manole a susținut recitaluri în diferite regiuni din România,[30] iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”,[31] câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei.[32] Notorietatea sa fiind în creștere,[33] interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii.[34] Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, care era condus de studenții Ciprian Antochi și Claudia Panaite,[35] iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării.[36] La vremea respectivă Manole începea să susțină o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania și Franța.[37][38]
Fragmente audio:
*
„Fată dragă” (1991)
Redă sunet
„Fată dragă” este cea mai cunoscută piesă a Mădălinei Manole, iar publicul o consideră „compoziția sa de semnătură”.
*
Probleme în ascultarea fișierului? Consultați Ajutor.
Având în vedere succesul comercial al discului Fată dragă,[39] care era consemnat la vremea respectivă de revista Billboard,[40] Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993.[41] Materialul discografic, intitulat Ei și ce?,[42] conține opt piese în stilul folk-rock,[43] majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.[44]
În anul 1994 are loc oficializarea relației amoroase dintre interpretă și partenerul său de viață, compozitorul Șerban Georgescu.[45][46] La vremea respectivă mariajul celor doi era pus sub semnul întrebării de către presă și fanii cântăreței deopotrivă,[47] Manole fiind acuzată că avea interese materiale să se căsătorească cu Georgescu;[48] de asemenea, diferența de vârstă dintre cei doi era unul dintre motivele care stârnise consternarea publicului.[49]
În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.
[modifică] Anii 1997 – 2003
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediția aniversară a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Brașov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internațional Procter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia ființă Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural și umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune și radio, iar numele ei ține capul de afiș alături de artiști consacrați ai divertismentului românesc. Susține sute de spectacole organizate în România de impresari importanți ai momentului. "Îmi aduc aminte că eram plecată cel puțin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam și desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline și zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne și oase pe străzile din orașul lor, păpușile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele și scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puțin plăcute din viața mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunțările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obține distincții pentru cea mai bună interpretă pop și cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualități.
[modifică] Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorț, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi împușcat”.
În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și 56 de cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.[50]
Bebelusul Madalinei Manole a venit pe lume, in jurul orei 13.00, la Maternitatea Giulesti din Capitala. Tot atunci, el a primit de la prof. dr. Bogdan Marinescu, cel care i-a facut Madalinei operatia de cezariana, si primul 10 din viata lui.[51] La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.[52]
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.[53]
[modifică] Moartea subită
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.[54]
Fanii și publicul și-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsuflețit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din București și apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.
"Fata cu părul de foc", Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obișnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin suicid, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situații, în fața bisericii Sfinții împărați Constantin și Elena din Ploiești și apoi a fost înhumată în cimintirul Bolovani din Ploiești.
[modifică] Discografie
[modifică] Piese din repertoriul propriu
Șerban Georgescu: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tîrziu”, „Asta e doar viața”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „Nu ești chiar un înger”, „Să nu mă minți”.
Ionel Tudor: „Totul e pe dos”
Dragoș Docan: „Nu-mi pasă”, „Nu-ți pierde curajul”.
Creații proprii: „Cântec pentru voi”, „Omul sufletului meu”, „Cine ești tu”, „Fata visurilor tale”, „Nu mă cunoști”.
[modifică] Albume
* 1991, Fată dragă, Electrecord
* 1993, Ei, și ce?, Electrecord
* 1994, Happy New Year Electrecord
* 1995, The best of Mădălina Manole, Electrecord
* 1996, Trăiesc pentru tine, Roton Music
* 1997, Lină, lină Mădălină, Zone Records Polygram
* 1998, Cântă cu mine, Zone Records Polygram
* 2000, Dulce de tot, Nova Music Entertainment BMG
* 2003, A fost (va fi) iubire
* 2010, 0 9 Mădălina Manole, MediaPro Music
[modifică] Compilații
1988 – LP – „Puterea dragostei”, Electrecord, -Un om sentimental-
1988 – LP „Mamaia ’88”, Electrecord, -Un om sentimental-
1990 – LP „Mamaia ’90”, Electrecord, -Vino, dragostea mea-
1992 – LP „10 TOP ’91”, Electrecord, -Vreau inima ta-
1994 – MC „Doar pentru voi”, Roton Music -Când dansez cu tine -, -Vino, dragostea mea-
1996 – MC „Romanian stars”, East&Art -Jungla viselor -
1998 – MC „Pop Top Romania”,(vol.2), Roton Music - Nici nu mai cred că te-am iubit
1998 – MC „Vai ce bună-i fata asta”- Dragoș Docan, Electrecord - Nu-ți pierde curajul
1998 – MC „Colindul colindelor”, Electrecord, - Colind -
Surse: "Alternative pop-dance", Daniela Caraman-Fotea, Titus Andrei, www.madalina.ro,
Cuprins
[ascunde]
* 1 Biografie
o 1.1 Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)
o 1.2 Debutul și succesul discografic (1988 – 1996)
o 1.3 Anii 1997 – 2003
o 1.4 Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
o 1.5 Moartea subită
* 2 Discografie
o 2.1 Piese din repertoriul propriu
o 2.2 Albume
o 2.3 Compilații
* 3 Note
* 4 Legături externe
[modifică] Biografie
[modifică] Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)
Magdalena-Anca Manole[4] s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte,[5] fiind primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole;[6] la un an distanță se naște Marian, singurul frate al Mădălinei.[6][7]Fiind crescută într-o familie cu spirit religios dezvoltat, interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploiești.[8] La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu.[9] Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploiești,[10] pe care l-a absolvit ulterior.[11] De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.[11]
În adolescență tânăra interpretă, vrând să se afirme în planul muzical, formează împreună cu Ștefania Ghiță duetul Alfa și Beta,[12][13] cu care participă la spectacolele Cenaclului Flacăra.[14] De asemenea, Mădălina Manole devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului[15] și concomitent colaborează cu diverși interpreți precum Victor Socaciu sau Roșu și Negru.[16][17] Între anii 1982 și 1985 cântăreața urmează cursurile Școlii Populare de Artă, făcând parte din grupul care i-a avut ca mentori pe Mihaela Runceanu și Ionel Tudor.[18][19] La finele anilor 1980 Dan Ștefănică îi încredințează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer”, care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu”, în regia lui Dorin Doroftei.[20] Cu această ocazie, interpreta joacă și primul rol într-un film.[21]
[modifică] Debutul și succesul discografic (1988 – 1996)
În anul 1988 Mădălina Manole îl întâlnește pe Șerban Georgescu prin intermediul lui Costin Diaconescu, un vechi amic care lucra la Radio România.[22] Cei doi artiști colaborează la scurt timp,[23] iar Manole participă în același an la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Diaconescu.[24] Deși obține doar o mențiune,[25] conlucrarea celor doi avea să poarte un rol important în cariera interpretei.[26][27] La finele anilor 1980 interpreta a participat, alături de Mihaela Runceanu și Laura Stoica, la un turneu susținut în Ardeal, care a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea revitalizării financiare a Teatrului de Stat din Oradea.[28] În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, gală pe care avea să o îndrăgească pe parcursul cariererei sale profesioniste, revenind de două ori în cadrul ceremoniei ialomițene.[29]
Începând cu 1990 Manole a susținut recitaluri în diferite regiuni din România,[30] iar un an mai târziu una dintre piesele sale, compusă de Georgescu și intitulată „Fată dragă”,[31] câștiga popularitate la posturile radio din țară și avea să devină „compoziția de semnătură” a artistei.[32] Notorietatea sa fiind în creștere,[33] interpreta a semnat un contract de management cu Electrecord, iar primul său album de studio a fost lansat în 1991 sub egida acestei companii.[34] Concomitent avea loc lansarea primului fan-club dedicat interpretei, care era condus de studenții Ciprian Antochi și Claudia Panaite,[35] iar în 1992 erau deschise noi filiale în diverse regiuni ale țării.[36] La vremea respectivă Manole începea să susțină o serie de concerte în fața diasporei române din Statele Unite, Canada, Austria, Belgia, Germania și Franța.[37][38]
Fragmente audio:
*
„Fată dragă” (1991)
Redă sunet
„Fată dragă” este cea mai cunoscută piesă a Mădălinei Manole, iar publicul o consideră „compoziția sa de semnătură”.
*
Probleme în ascultarea fișierului? Consultați Ajutor.
Având în vedere succesul comercial al discului Fată dragă,[39] care era consemnat la vremea respectivă de revista Billboard,[40] Manole a hotorât să imprime un nou album de studio în anul 1993.[41] Materialul discografic, intitulat Ei și ce?,[42] conține opt piese în stilul folk-rock,[43] majoritatea compozițiilor fiind create de Șerban Georgescu. Albumul s-a bucurat de succes în România, iar postul radio Contact o desemna pe Mădălina „Cea mai bună artistă pop”.[44]
În anul 1994 are loc oficializarea relației amoroase dintre interpretă și partenerul său de viață, compozitorul Șerban Georgescu.[45][46] La vremea respectivă mariajul celor doi era pus sub semnul întrebării de către presă și fanii cântăreței deopotrivă,[47] Manole fiind acuzată că avea interese materiale să se căsătorească cu Georgescu;[48] de asemenea, diferența de vârstă dintre cei doi era unul dintre motivele care stârnise consternarea publicului.[49]
În anul 1995, cântă la București în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susținut de formația Los del Rio.
[modifică] Anii 1997 – 2003
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop românești care intră în catalogul unui mare producător muzical internațional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria Tănase, Maria Lătărețu, Ileana Sărăroiu, Lucreția Ciobanu, Mioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediția aniversară a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Brașov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internațional Procter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia ființă Asociația Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural și umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune și radio, iar numele ei ține capul de afiș alături de artiști consacrați ai divertismentului românesc. Susține sute de spectacole organizate în România de impresari importanți ai momentului. "Îmi aduc aminte că eram plecată cel puțin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam și desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline și zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne și oase pe străzile din orașul lor, păpușile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele și scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puțin plăcute din viața mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunțările, sacrificiile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obține distincții pentru cea mai bună interpretă pop și cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România și respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualități.
[modifică] Ultimii ani de activitate (2004 – 2010)
Mădălina a fost căsătorită cu compozitorul Șerban Georgescu, cu 15 ani mai în vârstă decât ea. După divorț, Mădălina Manole a declarat că „erau momente din zi în care îl adoram și alte momente în care l-aș fi împușcat”.
În 8 iunie 2009 cântareața Mădălina Manole a devenit mămică. Vedeta în vârstă de aproape 42 de ani a adus pe lume un băiețel de 2.600 g și 56 de cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.[50]
Bebelusul Madalinei Manole a venit pe lume, in jurul orei 13.00, la Maternitatea Giulesti din Capitala. Tot atunci, el a primit de la prof. dr. Bogdan Marinescu, cel care i-a facut Madalinei operatia de cezariana, si primul 10 din viata lui.[51] La începutul lunii octombrie 2009, „Fata cu părul de foc” s-a căsătorit cu iubitul ei Petru Mircea și l-a botezat pe fiul ei Petru Jr.[52]
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează „0 9 Mădălina Manole” și reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.[53]
[modifică] Moartea subită
Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care a împlinit 43 de ani. Cântăreața a fost găsită decedată în locuința ei de pe strada Griviței din Otopeni. I.N.M.L a stabilit că Mădălina s-a sinucis înghițind un pesticid foarte toxic numit Carbofuran (cunoscut sub numele de Furadan) iar decesul a survenit în câteva minute. Totul s-a petrecut la numai câteva ore după ce artista a părăsit un studiou unde a efectuat o repetiție muzicală.[54]
Fanii și publicul și-au putut lua un ultim rămas bun de la artistă perindând pe lângă sicriul cu corpul neînsuflețit al acesteia care a fost expus la Casa Radio din București și apoi la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.
"Fata cu părul de foc", Mădălina Manole, nu a fost înmormântată sub binecuvântarea slujbei obișnuite de înmormântare, având în vedere moartea prin suicid, însă a avut parte de o slujbǎ specială pentru astfel de situații, în fața bisericii Sfinții împărați Constantin și Elena din Ploiești și apoi a fost înhumată în cimintirul Bolovani din Ploiești.
[modifică] Discografie
[modifică] Piese din repertoriul propriu
Șerban Georgescu: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tîrziu”, „Asta e doar viața”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „Nu ești chiar un înger”, „Să nu mă minți”.
Ionel Tudor: „Totul e pe dos”
Dragoș Docan: „Nu-mi pasă”, „Nu-ți pierde curajul”.
Creații proprii: „Cântec pentru voi”, „Omul sufletului meu”, „Cine ești tu”, „Fata visurilor tale”, „Nu mă cunoști”.
[modifică] Albume
* 1991, Fată dragă, Electrecord
* 1993, Ei, și ce?, Electrecord
* 1994, Happy New Year Electrecord
* 1995, The best of Mădălina Manole, Electrecord
* 1996, Trăiesc pentru tine, Roton Music
* 1997, Lină, lină Mădălină, Zone Records Polygram
* 1998, Cântă cu mine, Zone Records Polygram
* 2000, Dulce de tot, Nova Music Entertainment BMG
* 2003, A fost (va fi) iubire
* 2010, 0 9 Mădălina Manole, MediaPro Music
[modifică] Compilații
1988 – LP – „Puterea dragostei”, Electrecord, -Un om sentimental-
1988 – LP „Mamaia ’88”, Electrecord, -Un om sentimental-
1990 – LP „Mamaia ’90”, Electrecord, -Vino, dragostea mea-
1992 – LP „10 TOP ’91”, Electrecord, -Vreau inima ta-
1994 – MC „Doar pentru voi”, Roton Music -Când dansez cu tine -, -Vino, dragostea mea-
1996 – MC „Romanian stars”, East&Art -Jungla viselor -
1998 – MC „Pop Top Romania”,(vol.2), Roton Music - Nici nu mai cred că te-am iubit
1998 – MC „Vai ce bună-i fata asta”- Dragoș Docan, Electrecord - Nu-ți pierde curajul
1998 – MC „Colindul colindelor”, Electrecord, - Colind -
Surse: "Alternative pop-dance", Daniela Caraman-Fotea, Titus Andrei, www.madalina.ro,
Abonați-vă la:
Postări (Atom)