Daci

Cultura daco-geților din epoca lui Burebista

(Influențe și caracteristici)

Cultura daco-getică din epoca lui Burebista se dovedește a fi, pe toate coordonatele sale, comparabilă și în bună măsură superioară altor culturi înaintate din Europa vremii. Fără îndoială însă, că această cultură este departe de a fi atins nivelul celor grecești ori a celei romane. Ea rămâne, în ultimă instanță una dintre cele mai înaintate culturi ale lumii "barbare" și judecarea ei trebuie făcută ținând cont de această împrejurare.[necesită citare]

Cultura daco-getică reprezintă o sinteză originală ce își are rădăcinile bine și adânc înfipte în mediul și în credința autohtonă, putând fi urmărită în timp cu milenii în urmă. Hadrian Daicoviciu spunea că această originalitate nu exclude, ci, dimpotrivă, implică acceptarea unor influențe din afară. Dar dacii nu s-au mulțumit cu preluarea unor elemente de cultură materială de la alte popoare. Ei le-au adoptat, le-au transformat și adesea le-au îmbogățit, contopindu-le în creațiile lor tradiționale și făurind o civilizație profund originală.

O astfel de sinteză originală reprezintă și cultura celtică care la rândul ei se bazează pe fondul autohton în care au fost integrate multiple și fecunde influențe grecești, etrusce ori de altă natură, adaptate și prelucrate în manieră proprie. Au existat raporturi între cultura daco-getică și cea celtică, intervenite în urma contactului direct în urma instalării celților pe teritoriul Daciei. Pătrunderea celților în spațiile daco-getice a avut loc încă în La tene-ul vechi, ceea ce înseamnă secolu IV î.Hr. Simbioza daco-celtică se concretizează în înmormântarea în cadrul aceluiași cimitir și într-o serie de împrumuturi de bunuri materiale și spirituale, având ca rezultat final o puternică influențare reciprocă.

Este incontestabil că în Europa secolul I î.Hr, în afara statului roman, celții și daco-geții constituiau cele două popoare importante, care atinseseră în dezvoltarea lor materială și social-politică un înalt nivel. Este de aceea firesc ca între cele două culturi să este influențări reciproc. De aceea când vorbim despre stadiul culturii daco-getice, punctele de referire trebuie să le căutăm în cultura celtică. Aportul cercetărilor făcute, mai cu seamă în ultimele 2 decenii, la cunoașterea culturii daco-getice, au spulberat impresia împărtășită de unii cercetători (străini sau români), după care cultura strămoșilor noștri n-ar fi decât o cultură celtică. Rolul pe care l-au jucat influențele celtice atât la formarea civilizației de tip La tene daco-getică, cât și pe vremea lui Burebista, nu poate fi pusă la îndoială, dar aceasta nu înseamnă o celtizare a culturii daco-getice. Aceasta se dovedește a fi o cultură originală care, a preluat, pe lângă influențe celtice și multe bunuri din civilizația grecească, fie direct, fie prin intermediul tracilor meridionali, la care se adaugă cele romane și celelalte. Cultura tracilor meridionali reprezintă într-o mare măsură o copiere a civilizației grecești, fără un aport propriu prea substanțial, la care, cu greu se poate sesiza și contribuția elementului autohton.

În cazul unor bunuri create sub influențe grecești, de multe ori este foarte greu de știut cui aparțin, pentru că influențele elene s-au exercitat deopotrivă și asupra celților cât și asupra daco-geților. Numai în puține cazuri aceleași influențe elenistice au determinat produse deosebite și ușor de distins, cum este de exemplu ceramica pictată celtică și cea daco-getică. Deoarece pentru că o vreme Burebista a depus coloniile grecești de pe litoralul de vest al Pontului Euxin și le-a integrat în statul său, a făcut ca influențele acestora să fie cu mult mai puternice decât în cazul celților. Aceste influențe s-au materializat în produse evident superioare de care cultura celtică nu a beneficiat niciodată înainte de ocupația romană. Este vorba de cetățile cu ziduri de piatră ecarisată ori de arhitectura sacră. Tehnica zidurilor dacice (de factură grecească) era evident superioară modalității în care celții își construiau, în aceeași vreme, cetățile. Toate aceste denotă un serios pas înainte, un avans al civilizației daco-getice, favorizat de prezența efectivă și activă a meșterilor greci.

O dovadă sigură a superiorității culturii daco-getice față de toate popoarele europene, neincluse în stăpânirea greco-romană din secolul I î.Hr, o constituie tocmai statul ce-l avea în frunte pe Burebista.

Constantin Daicoviciu spunea că în ultimele două secole ale existenței sale cultura dacilor poate fi considerată ca o cultură de tip superior stadiului primitiv-rural al triburilor patriarhale. Această civilizație avea tendințe vădite de atingere a civilizației agraro-orășenești, cu centre economice puternice constând din agricultori și meșteșugari. În secolul I î.Hr. așezările fortificate, care nu sunt altceva decât aglomerări de tipul oppidum celtice, pe care daco-geții le numesc în limba lor dava, ne impresionează prin frecvența lor. Ele reprezintă adevărate centre comerciale, poitico-administrative și militare, constituind începuturi de orașe, a căror funcționalitate de fapt o îndeplineau. Fără aspectul edilitar al orașelor greco-romane, davele getice sunt numite, de către autorii antici polis, ca și orașele lumii mediterane.

Despre înaltul nivel de dezvoltare atins de cultura daco-geților din epoca lui Burebista, ne stau mărturie uneltele descoperite de arheologi. Uneltele din fier în secolul I î.Hr. abundă în toate așezările daco-getice, fie ele de tip proto-urban, fie de caracter sătesc. În agricultură se folosea acu plugul cu brăzdar și cuțit de fier. El va apare la daco-geți în același timp ca și la celți, fiind însă de altă formă, inspirată din lumea grecească. Mulțimea și varietatea de forme a uneltelor de fier, preluate ori nu din civilizația altor popoare, fac dovada că civilizația daco-getică este o civilizație a fierului. Vasile Pârvan consideră că această civilizație este una a lemnului.

Originalitatea culturii daco-getice este evidențiată pe baza studierii ceramicii, produsul cel mai răspândit în toată antichitatea. Se poate discerne fondul autohton străvechi la care se adaugă forme ori procedee tehnice și decorative preluate sau inspirate din civilizații străine. În epoca lui Burebista ceramica va ajunge la un nivel de dezvoltare superior. Dacă olarii daco-geți imită produsele grecești în prelucrarea vaselor cu decor în relief, repertoriul motivistic folosit la decorarea unor asemenea vase va fi îmbogățit cu creații proprii daco-getice.

Și în prelucrarea argintului, din care meșterii daco-geți vor lucra diferite podoabe, influențele elenistice, celtice ori tracice de sud pot fi sesizate. O altă caracteristică a culturii daco-getice din secolul I î.Hr. o constituie prezența unor numeroase și variate produse de import venite din lumea elenistică, din cea romană ori celtică. Mărfurile străine, printre care pe prim loc se situează vinurile și uleiurile, fac dovada unei intense vieți comerciale și a gradului superior de dezvoltare.

Latura spirituală a daco-geților este pe măsura dezvoltării materiale determinate de acestea. Religia lor este una politeistă avându-l în frunte pe Zamolxis alături de care în panteonul daco-getic au existat și alte divinități. Religia lor cuprinde o teologie spiritualistă proprie, nefiind însă unică, ea întâlnindu-se și la alte popoare contemporane. Contribuția adusă de strămoșii noștri la tezaurul universal al gândirii se concretizează în textul lui Diodor din Sicilia care citează trei mari profeți ai omenirii: Zathraustes al perșilor, pe Zamolxis și pe Moise al evreilor. Existența preocupărilor și a cunoștințelor științifice în materie de astronomie, botanică, farmaceutică și medicină, în rândul unei pături a preoțimii, constituie o altă caracteristică a culturii daco-getice din timpul lui Burebista. Aceleași cunoștințe le găsim și la druizii celți. Cultul lui Zamolxis a dispărut în chip paradoxal la daco-romani, însă a supraviețuit, așa cum arăta Mircea Eliade, în tradiția geților.

Prin elementele sale esențiale și definitori, o creație proprie ce are la bază fondul autohton, pe care s-au grefat diferite influențe străine, cultura daco-geților reprezintă una din cele mai strălucite culturi ale lumii antice rămase în afara granițelor greco-romane.
[modifică] Bibliografie

* Crișan, Ion Horațiu – "Burebista și epoca sa", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977
* Crișan, Ion Horațiu – "Origini", Editura Albatros, București, 1977
* Mușat, Mircea – "Izvoare și mărturii străine despre strămoșii poporului român", Editura Academiei R.S.R., București, 1980