Romanii

Românii (până în sec. XIX și rumâni, termen istoric învechit) sunt un popor european din familia popoarelor indo-europene, vorbitor al limbii române, o limbă neo-latină din familia limbilor indo-europene. Poporul român s-a format în urma etnogenezei românești, din geto-daci și romani, în teritoriile geto-dacice. La sfârșitul secolului al VI-lea limba română și poporul român erau, în linii mari, formate astfel că venirea slavilor din Nord-Europa la sud de Dunăre nu a făcut decât să nuanțeze oarecum caracteristicile limbii române, prin contactul lor cu autohtonii români din spațiul carpato-dunărean. Ca urmare, limba română este o limbă neolatină. Este acceptată ideea că românii s-au format atât la nord cât și la sud de Dunăre. După cucerirea romană din 106 în Dacia (dar și înainte de această dată în Moesia) a luat naștere o populație daco-romană (respectiv traco-romană), care a fost mai târziu influențată de popoarele slave în epoca migrațiilor, dar nu atât de mult încât să adopte limba slavă ca limbă de circulație. În istorie aceștia dețin exonimul de vlahi sau valahi, care în limbile slavilor înconjurători însemna români. În Bulgaria, precum și în unele regiuni din Serbia (Timoc), Grecia,[20] Macedonia și Cehia,[21] exonimul acesta este utilizat încă astăzi. O parte din slavii, care s-au stabilit după secolul al VI-lea în spațiul lingvistic românesc (îndeosebi în cazul teritoriilor nord-dunărene, dar nu numai) au fost asimilați de populația românească carpato-dunăreană, abia ieșită din etnogeneză. Un exemplu edificator: Toponimul Șchei (de la Brașov) provine tocmai de la denumirea dată de protoromâni slavilor: șchiau „slav” (lat. sclavus „slav”[22]). Însă cea mai mare parte a acestor slavi a continuat migrația către sud; aceștia au trecut Dunărea și i-au împins pe protoromânii de acolo spre Sud, în munți. În acest fel, venirea slavilor i-a despărțit pe aceștia de străbunii vorbitorilor dialectelor românești nordice (daco-romane). Dialectul daco-român este vorbit astăzi preponderent la nord de Dunăre, dar și în unele areale sud-dunărene precum Timoc sau Dobrogea. Dialectele sudice sunt aromâna și meglenoromâna, ambele vorbite în arealul central-sudic al peninsulei Balcanice iar cel vestic este istroromâna vorbită în Istria).
Cuprins
[ascunde]

* 1 Origini
* 2 Răspândire
* 3 Diverse
* 4 Note și referințe
* 5 Bibliografie
* 6 Vezi și

[modifică] Origini
Pentru detalii, vezi: Originile românilor.

Etnogeneza poporului român se înscrie în procesul general european de formare a popoarelor și limbilor neolatine, similară formării altor popoare latine, cu diferența că peste un element autohton (de exemplu galii in Franța, celtiberii în Spania) venirea romanilor a fost urmată și de un al treilea ingredient care în cazul popoarelor latine occidentale a fost de origine germanică (francii în Franța, vizigoții in Spania), pe când la poporul român, acest al treilea element asimilat l-au constituit slavii, dar abia după sec. VI (d.Hr). Etnogeneza românilor transilvăneni este (înainte de Regatul lui Burebista) însă substanțial diferită, în aceste ținuturi atât primele forme de stăpânire cât și primele urme arheologice care atestă existența unei civilizații cu fundament etnic și cultural sunt de origine celtică, în acest sens nu putem afirma că elementul etnogenetic primordial a fost cel dacic, deși este cert ca în momentul venirii celților ținutul Transilvaniei trebuie să fi fost locuit. Un argument în acest sens este și conflictul ulterior din sec.I î.Hr. dintre dacii carpato-dunăreni și celții panonici în timpul regelui dac Burebista. Este însă evident că gradul de asimilare a culturii celtice a fost atât de înalt încât numeroasele elemente arheologice de pe teritoriul Transilvaniei postceltice sunt complet diferite de cele dacice din regiunile extracarpatice și întru totul atribuibile culturii La Tène (aparținând celților).Astfel elementul celtic este cel mai notabil factor primordial în cadrul etnogenezei românilor transilvăneni. Succesiv, odată cu cucerirea romană s-a adăugat elementul latin. Notabil este de asemenea faptul că după retragerea aureliană pe teritoriul Transilvaniei a fost și o capitală a regatului gepizilor (populație de origine germanică) panonici care au stăpânit o parte din Transilvania pentru mai bine de 200 de ani și au lăsat multiple dovezi arheologice ale unei statornice civilizații germanice, mai importante fiind cele două necropole nobile de la Apahida. Având în vedere acest ultim factor, este evident că în cazul românilor transilvăneni cel de-al treilea element etnogenetic este vechi-germanic, ca și în cazul majorității popoarelor neolatine.

Dacii, care probabil atinseseră un anumit grad de romanizare înainte de cucerirea traiană, au dăinuit sub stăpânirea romană și s-au integrat în viața economică și socială a noii provincii, alcătuind totodată suportul influenței pe care imperiul a exercitat-o în timp asupra teritoriilor din afara Daciei romane. Elementele romane cu rol primordial în romanizarea dacilor au fost, în principal, soldații și coloniștii. Cei mai mulți dintre ei au rămas să viețuiască la nord de Dunăre după retragerea aureliană (271), reprezentând baza continuității procesului de romanizare.
[modifică] Răspândire
Răspândirea limbilor de origine română în interiorul spațiului balcanic

Românii locuiesc în spațiul carpato-danubiano-pontic, în număr de aproximativ 26 de milioane. Doar 19,4 de milioane locuiesc în România, restul fiind dispersați în țările învecinate.

În Ucraina trăiesc cca. 409.000 de români (persoane declarate fie drept „români”, fie drept „moldoveni”), mai ales în regiunile Cernăuți (181.800) și Odessa (123.000). De asemenea trăiesc numeroși români în regiunea Transcarpatică (32.000 de români maramureșeni), dar și moldoveni transnistreni în regiunile Nikolajev (16.673) și Kirovograd (10.694).

Alte comunități mai mici de români se găsesc în Serbia (Voivodina și Timoc; în total 74.630 conform ultimului recensământ, însă numărul lor real este estimat la 200.000-400.000), în Bulgaria și în Ungaria.

Se estimează că peste 1 milion de emigranți români locuiesc în Statele Unite ale Americii. Cele mai mari comunități se găsesc în Ohio, Indiana, Michigan, Illinois, Pennsylvania și New York. În Canada locuiesc peste 300.000 de români, iar în Germania 250.000 de români și 500.000 etnici germani (sași și șvabi) născuți în România.

După aderarea României la Uniunea Europeană în 2007, un număr mare de români s-au stabilit temporar în Italia și Spania. Potrivit cifrelor oficiale, în 2009 câte 1 milion de cetățeni români locuiesc și lucrează în fiecare din aceste două țări latine.
Teritorii locuite de către vorbitori de limba româna înaintea primului război mondial
[modifică] Diverse

Cu mici excepții în timp, conform constituției, cetățenii Republicii Moldova sunt moldoveni, iar limba oficială în stat este limba moldovenească. Acest lucru a iscat câteva neînțelegeri între autoritățile de la București și cele de la Chișinău. Deși în ultimul timp au apărut semne de progres în această problemă, în decembrie 2003, președintele moldovean Vladimir Voronin s-a revoltat împotriva politicii României, speculând că aceasta se recomandă ca avocat al Republicii Moldova în relațiile sale externe și cerând neimplicarea guvernului român în problemele interne și internaționale ale Moldovei. În același timp, un număr de ziare moldovenești speculează că in realitate numărul de românofoni declarați la recensământul din 2004 din Republica Moldova ar întrece cu mult numărul de așa-ziși "vorbitori ai limbii moldovenești".