Geografia Romaniei

Fiind situată la limita peninsulei Balcanice și acoperind o suprafață eliptică, de 238,391 km² , România ocupă mare parte din bazinul inferior al Dunării și regiunile din estul bazinului de mijloc al acestui fluviu. Se află atât la sudul, cât și la nordul Munților Carpați, care formează bariera naturală între bazinele Dunării.
Cuprins
[ascunde]

* 1 Date generale
* 2 Climă
* 3 Relief
o 3.1 Munți
o 3.2 Dealuri și podișuri
o 3.3 Dobrogea
o 3.4 Câmpiile și Delta Dunării
* 4 Geologie
* 5 Hidrografie
o 5.1 Apele curgătoare
o 5.2 Resursele de apă
+ 5.2.1 Lacurile
+ 5.2.2 Marea Neagră
* 6 Vegetația
* 7 Fauna
o 7.1 Fauna terestră
o 7.2 Fauna acvatică
* 8 Vezi și
* 9 Bibliografie
* 10 Legături externe

[modifică] Date generale
Harta fizico-geografică cu unităţile administrative din 1967

Poziționare

Sud-estul Europei, la graniță cu Marea Neagră, între Bulgaria și Ucraina

Teren

Câmpia Transilvaniei este separată de Podișul Moldovei prin Carpații Orientali și de Câmpia Română prin Carpații Meridionali (Alpii Transilvaniei)

Extremele altitudinii

* cel mai jos punct: Marea Neagră, 0 m
* cel mai înalt punct: Vârful Moldoveanu, 2.544 m

Extremele geografice

* cel mai vestic punct: Beba Veche, Timiș (20°17′58″E)
* cel mai sudic punct: Zimnicea, Teleorman (43°39′12″N)
* cel mai estic punct: Sulina, Tulcea (29°39′10″E)
* cel mai nordic punct: Slobozia (Păltiniș), Botoșani (48°14′41″N)

Resurse naturale

petrol (resurse în scădere), cherestea, gaze naturale, cărbune, sare, teren arabil, energie hidraulică.

Folosirea terenurilor

* teren arabil: 41%
* semănături permanente: 3%
* pășuni permanente: 21%
* păduri: 29%
* altele: 6% (estimativ, 1993)

Terenuri irigate

30.016 km² amenajați din care cca. 15.000 km² în funcțiune; (2005) [1]

Riscuri naturale

cutremure mai severe în sud și sud-est; structurile geologice și climatul provoacă alunecări de teren; inundatții frecvente în Nordul și Vestul țării.

Mediu înconjurător - probleme curente

eroziune a solului și degradare; poluare a apei; poluare a aerului în sud din motive industriale; contaminare a Deltei Dunării

Mediu înconjurător - înțelegeri internaționale

* părtașă la: Poluarea Aerului, Tratatul Antarctic, Biodiversitate, Schimbarea Climatului, Deșertificare, Specii pe cale de Dispariție, Modificări ale Mediului Înconjurător, Risc de Dezastru Natural, Legea Mării, Interzicerea Testului Nuclear, Protejarea Stratului de Ozon, Poluarea provocată de Vase, Delte
* semnate, dar încă nu ratificate: Poluarea Aerului - Poluanți Organici Persistenți, Protocolul pentru Mediul Antarctic, Protocolul de la Kyoto pentru Schimbarea Climatului

Notă
controlează cea mai ușor de traversat rută între Balcani, Republica Moldova și Ucraina.[2]

[modifică] Climă

Temperat; ierni reci, înnorate cu ninsori și ceață frecvente; veri însorite cu ploi și furtuni frecvente

Amplasarea României îi dă un climat continental, în special în Vechiul Regat (la est și la sud de Carpații Meridionali) și mai puțin în Transilvania, unde climatul este mai mult moderat. O iarnă lungă și severă (decembrie - martie), o vară fierbinte (aprilie - iulie), și o toamnă prelungită (august - noiembrie) sunt principalele anotimpuri, cu o tranziție rapidă din primăvară în vară. În București, temperatura medie în sezonul rece este de -7 C iar vara mercurul termometrelor indică o medie de 25 C. Totuși fenomenul de încalzire globală tinde să schimbe aceste valori și in Romania. In vara anului 2007 s-au atins temperaturi de 40-42 grade C in unele zone ale tarii.
[modifică] Relief
Harta reliefului României

Raportat la suprafața relativ mică a României, relieful se caracterizează printr-o mare diversitate și complexitate. Din întreaga suprafață a României, 28% este ocupată de munți (peste 800 m altitudine), 42% de dealuri și podișuri (200-800 m altitudine) și 30% de câmpii (sub 200 m altitudine).

Relieful este axat pe arcul Carpaților. În centrul teritoriului se află Podișul Transilvaniei, înconjurat de lanțurile muntoase ale Carpaților Orientali, Meridionali și Occidentali, la exteriorul cărora se întind, ca o treaptă mai joasă, podișuri și câmpii, către care trecerea se face prin intermediul dealurilor subcarpatice.
[modifică] Munți
Pentru detalii, vezi: Carpații.

Carpații românești fac parte din sectorul estic al sistemului muntos alpin, bine individualizat prin direcția generală a culmilor principale, prin altitudine, prin masivitate și structură. Rezistența Platformei Ruse le-a impus Carpaților la formare o direcție de la nord-nord-vest spre sud-sud-est, direcție modificată apoi spre vest de horstul hercinic dobrogean.
Carpații românești se împart în trei mari grupe:

* Carpații Orientali cuprinși între granița nordică a României și Valea Prahovei reprezintă cel mai lung sector al Carpaților românești. Masivele care alcătuiesc Carpații Orientali au următoarea alcătuire: în vest roci vulcanice, în centru roci cristaline iar în est și sud roci sedimentare. Principalele resurse sunt: minereuri de cupru, plumb, aur, argint, mangan, cărbuni, ape minerale etc.
* Carpații Meridionali cuprinși între Valea Prahovei în est și culoarul Timiș-Cerna în vest. În această grupă se întâlnesc cei mai înalți munți din România, 11 vârfuri au altitudini de peste 2500 m. Munții sunt formați din roci cristaline și culmi calcaroase.
* Carpații Occidentali cuprinși între Valea Dunării la sud și Valea Someșului la nord. Grupa este caracterizată de altitudinile cele mai reduse ale Carpaților românești. Principalele resurse sunt: minereuri feroase și neferoase, cărbuni, materiale de construcții, izvoare minerale etc.

[modifică] Dealuri și podișuri
Pentru detalii, vezi: Dealurile și podișurile României.

Aceste unități morfologice constituie o treaptă intermediară de relief între munți și câmpii, fiind situate la interiorul și preexteriorul arcului carpatic. Cele mai importante sunt:

* Podișul Someșan
* Podișul Transilvaniei
* Piemonturile Vestice
* Subcarpații
* Podișul Moldovei

[modifică] Dobrogea

Această unitate morfologică cuprinsă între valea Dunării, Marea Neagră și granița cu Bulgaria este alcătuită din următoarele zone de relief:

* Munții Dobrogei între valea Dunării și podișul Babadagului
* Podișul Dobrogei de Nord cuprins între Dunăre, Munții Dobrogei, Marea Neagră și Podișul Dobrogei de Sud
* Podișul Dobrogei de Sud cuprins între Podișul Dobrogei de Nord, Dunăre, Marea Neagră și granița cu Bulgaria.

[modifică] Câmpiile și Delta Dunării

Aceste unități morfologice constituie cele mai recente formații geologice pe care s-a dezvoltat cel mai tânăr relief.

* Câmpia Română cuprinsă între Piemontul Getic, Subcarpați, Podișul Moldovei și valea Dunării se împarte morfologic în următoarele sectoare: Câmpia Piemontană, Câmpia de divagare, Câmpia dunăreană. Este cea mai mare câmpie a României.
* Câmpia de Vest cuprinde extremitatea estică a marii câmpii panonice. Principalele resurse sunt: zăcăminte de petrol, gaze naturale și ape termale.
* Delta Dunării reprezintă cea mai nouă unitate naturală din România. Este situată în nord-estul Podișului Dobrogei și este alcătuită dintr-o asociere de grinduri fluviatile, de cordoane litorale vechi și noi, de resturi ale reliefului predeltaic, de depresiuni cu suprafețe și adâncimi variabile și de albii vechi și noi ale Dunării. Este traversată de paralela 45° latitudine nordică.

Geologia României şi a vecinătăţii.
[modifică] Geologie

Poziția României între cratonul Panonic, cel Getic și cel Scitic determină structura sa geologică articulată în jurul lanțului Carpatic, parte din orogeneza alpină. Punctul unde cele trei cratoane se întâlnesc este țara Vrancei, epicentrul multor cutremure. În timp ce podișul ardelean este ridicat deaspura câmpiilor apuseană și dunăreană, la răsărit podișul moldovean este crestat de eroziunea hidrografică, din cauza coborârii nivelului de bază în decursul perioadei messiniene, când Mediterana și bazinul Pontic se goliseră de ape. În Neozoic sedimente mai recente, fluviatile, continentale și eoliene, au acoperit podișurile și câmpiile, fiind la rândul lor erodate de topirea post-glaciară de acum 12-9000 de ani. Printre aceste sedimente, loess-ul. Rocele cele mai vârstnice, din orogeneza hercinică de vârstă paleozoică, apar în Munții Măcinului.


[modifică] Hidrografie
Pentru detalii, vezi: hidrografia României.
[modifică] Apele curgătoare

Pentru o listă a răurilor din România, grupate alfabetic, vezi Liste de râuri din România.
Pentru o listă a răurilor din România, grupate după lungime, vezi Listă a râurilor din România după lungime.

Reţeaua hidrografică a României

Cea mai mare parte a apelor curgătoare de pe teritoriul României izvorăsc din Carpați și aparțin bazinului Dunării (excepție fac unele râuri din Dobrogea). Datorită configuației reliefului, rețeaua apelor curgătoare este dispusă radiar. Apele curgătoare principale care izvorăsc din Carpați au un profil longitudinal caracterizat prin pante mari în regiunea muntoasă, mai line în regiunea dealurilor și piemonturilor și foarte line în regiunea de câmpie.
Principalele cursuri de apă din România
Bazine hidrografice [3] Denumirea
bazinului↓ Suprafața
bazinului
(km²)↓ Scurgere
anuală
medie
(mil. km³)↓
Siret 42380 6200
Mureș 29470 5200
Olt 24010 5600
Someș-Crasna 17740 4200
Crișuri 14880 3200
Timiș-Bega 13030 2800
Argeș 12590 2100
Ialomița 10430 1300
Jiu 10070 2800
Prut 10990 300

Principalele bazine hidrografice de pe teritoriul României sunt: al Dunării și al Mării Negre. Râurile din vestul României Vișeul, Iza, Someșul, Crasna, Crișurile, Mureșul, Bega se varsă prin intermediul Tisei în Dunăre, iar Timișul, Carașul, Nera, Cerna, direct în Dunăre. Jiul, Oltul, Vedea, Argeșul, Ialomița, Siretul, Prutul sunt tributare Dunării. Din bazinul Mării Negre fac parte Casimcea, Taița, Telița.

În afară de aceste bazine hidrografice pe teritoriul României sunt câteva zone semiendoreice.

Principalul colector al apelor curgătoare de pe teritoriul României, Dunărea, are o lungime în limitele României de 1075 km.
[modifică] Resursele de apă
Resurse specifice de apă ale diferitelor țări europeeene. [4]

Resursele de apă endogene (care se formează din precipitațiile căzute pe teritoriul țării) sunt evaluate la 42 km³/an. Aceasta reprezintă abia 0.67% din totalul resurselor de apă endogene de 6.223 km³/an ale țărilor europene. [5]. Resursele endogene specifice ale României raportate la populație sunt de 1.894 m³/an, loc. iar cele raportate la suprafață sunt de 0,18 m. După ambele criterii România este una din țările cu resursele de apă cele mai scăzute din Europa, așa cum rezultă din graficul alăturat. Dacă se iau în considerare și resursele de apă exogene (care reprezintă aportul râurilor care se formează pe teritoriul altor țări și intră apoi pe teritoriul țării) - în cazul României Dunărea și cursurile de apă din bazinul Siretului superior - de 170 km³/an, resursele totale de apă ale României se ridică la 212 km³/an. De aceea, România depinde în foarte mare parte de resursele de apă venind din diferite țări din amonte.

Aceste resurse de apă nu sunt în totalitate utilizabile. Din cauza regimului variabil al resurselor de apă, o parte din aceste resurse se scurg în perioadele de viitură, pe când, în perioadele secetoase, debitele scurse scad la valori foarte mici. Pentru a mări resursele utilizabile este nevoie de regularizarea debitelor prin lacuri de acumulare care să rețină debitele excendentare în perioadele ploioase, pentru a le face disponibile în perioadele secetoase. De aceea, spre deosebire de țările din Europa de Vest și de Nord, lipsa unor resurse suficiente de apă riscă să devină un factor limitativ al dezvoltării economice dacă nu este promovată o politică strictă de utilizare rațională a apelor.
Consumuri specifice de apă pe cap de locuitor ale diferitor țări europeene.[6][7]

Penuria de resurse de apă ale României, dependența de resursele exogene și necesitatea regularizării debitelor a fost scoasă în evidență încă din 1960 prin Planul de amenajare a apelor din România. Drept urmare, autoritățile responsabile cu gospodărirea apelor din acea vreme au luat decizia de prezerva apelor interioare ale țării, utilizând cu precădere apele exogene ale Dunării, de a iniția un amplu program de realizare de lacuri de acumulare pentru mărirea resurselor endogene utilizabile și de a promova o politică de economisire și utilizare rațională a resurselor de apă.

Totuși, în anii următori, importanța unei gospodăriri raționale a apelor a fost adeseori neglijată. De două ori (în 1968 și 2004) organele centrale de gospodărire a apelor au fost desființate, de fiecare dată cu urmări negative grave. Consumurile de apă au crescut foarte mult; deși este o țară săracă în resurse de apă, România este unul din cei mai mari consumatori de apă din Europa. După cum rezultă din graficul alăturat, consumul de apă specific pe locuitor al României depășește cu mult valorile altor țări europene cu un nivel de dezvoltare mult mai ridicat.
[modifică] Lacurile

Pentru o listă a lacurilor din România, vezi Listă de lacuri din România.

În România sunt circa 2300 de lacuri (plus circa 1150 de iazuri) care ocupă o suprafață totală de aproape 2620 km², adică 1,1% din teritoriul României. Caracteristică este însă predominarea lacurilor cu suprafețe sub 1 km² (90% din numărul total al lacurilor). Cele mai mari lacuri sunt răspândite pe litoralul Mării Negre și în Lunca Dunării iar cele mai mici (sub 0,5 km²) în regiunile montane.

După raportul dintre evaporabilitate și cantitatea precipitațiilor atmosferice, lacurile din România se împart în două mari categorii:

* Lacurile zonei cu umiditate deficitară, sunt repartizate geografic astfel:
o Lacurile din Dobrogea, situate în lungul zonei litorale maritime și de-a lungul văii Dunării. În sudul Deltei Dunării se întinde complexul lagunar Razelm, format din două grupe: nordică (a lacurilor cu apă dulce) și sudică (a lacurilor sărate).
o Lacurile din Podișul Moldovei, în majoritatea lor artificiale (iazuri), iar în cazuri izolate formate datorită alunecărilor de terenuri și conurilor de dejecție laterale, au adâncime mică (2-3 m); majoritatea sunt lacuri de apă dulce, dar în Câmpia Jijiei ele au o mineralizare destul de ridicată.
o Lacurile din Podișul Transilvaniei, legate, ca geneză, de masivele saline din zona diapiră (lacurile Ursu, Negru etc). Unele din ele s-au format prin prăbușirea vechilor saline (lacul Avram Iancu, Sic etc)
o Lacurile din Câmpia Română, formate în majoritatea lor datorită fenomenelor de sufoziune din depozitele de loess (Ianca, Plopul, Colentina etc)
o Lacurile de luncă, răspândite de-a lungul luncilor râurilor mai importante, având un regim hidrologic strâns legat de cel al râurilor (Potelu, Rastu, Suhaia etc)
* Lacurile zonei cu umiditate excedentară, sunt repartizate geografic astfel:
o Lacurile din Carpații Orientali, lacuri de baraj (Lacul Roșu), vulcanice (Sf. Ana), glaciare (Lala, Buhăescu, Iezer etc.)
o Lacurile din Carpații Meridionali, lacuri glaciare (Zănoaga, Bucura, Capra, Bâlea, Gâlcescu etc), care constituie, în majoritatea lor, obârșii ale râurilor.

[modifică] Marea Neagră

Marea Neagră formează granița României pe o distanță de 245 km.

Spațiul maritim al României are aproximativ 20.000 de kilometri pătrați, constând din: [8]

* ape maritime interioare – 753 de kilometri pătrați,
* mare teritorială – 4.487 de kilometri pătrați,
* zonă contiguă – 4.460 de kilometri pătrați, și
* zonă economică exclusivă – 10.300 de kilometri pătrați.

Marea teritorială a României cuprinde fâșia de mare adiacentă țărmului ori, după caz, apelor maritime interioare, având lățimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. [9]

La data de 3 februarie 2009, Curtea Internațională de Justiție de la Haga a decis că României îi revin în plus 9.700 kilometri pătrați din teritoriul Mării Neagre, extinzând astfel cu 20% jurisdicția României asupra Mării Negre[10]. Zona s-a aflat în litigiu cu țara vecină, Ucraina, pentru 42 de ani[10]. În zona respectivă se află zăcăminte estimate la 70 miliarde metri cubi de gaze, respectiv 12 milioane tone de țiței[10].
[modifică] Vegetația
Zonele naturale de vegetaţie ale României şi vecinătăţii.
În apropierea Dâmbovicioarei

Flora României este compusă din următoarele elemente fitogeografice: nordic și alpin (circa 14%: artic, boreal, artic-alpin etc) european (circa 40%: eurosiberian, european, central-european etc), sudic (circa 8%: tropical, mediteranean etc), sud-estic (circa 10%: iliric, daco-iliric, balcanic, moezic), oriental sau continentala (circa 20%: pontic, sarmatic, ponto-central-asiatic, ponto-mediteranean), apusean (circa 1%: atlantic, atlantic-mediteranean), endemic (circa 4%, dacic propriu-zis), cosmopolit și adventiv (circa 4%).

Variația condițiilor topoclimatice determină o diferențiere a învelișului vegetal prin etajaea formațiilor vegetale:

* Vegetația alpină și subalpină, care ocupă culmile muntoase mai înalte de 1500-1700 m, este reprezentată prin pajiști alpine, formate din graminee, ciuperacee și plante cu flori viu colorate, rogozul alpin, părușca etc. În cadrul lor se întâlnesc și tufișuri pitice de smirdar, sălcii pitice și alți arbuști, tufărișuri subalpine și jneapăn, ienupăr pitic, afini. Pajiștile alpine alternează pajiși subalpine, formate din pe terenuri despădurite, în care predomină iarba stâncilor, părușca și țăpoșica.
* Vegetația montană, care acoperă regiunile muntoase sub altitudinea de 1700-1500 m, este reprezentată prin:
o păduri de molid, în care predomină molidișurile pure, iar în locurile mai joase, doar local, întâlnindu-se brad și pin.
o păduri amestecate de fag cu rășinoase, în care specii caracteristice sunt fagul, bradul și molidul.
o păduri de fag, caracterizate prin predominarea fagului (în amestec slab cu bradul),a molidului (în pareta superioară), teiului, paltinului, frasinului, ulmului etc.
* Vegetația de dealuri și de podișuri este reprezentată prin:
o păduri de fag, care se continuă din zona montană
o păduri amestecate de fag cu gorun
o păduri de gorun și pajiști secundare stepizate dezvoltate pe locul pădurii de gorun
o păduri de stejar pedunculat, în care predomină stejarul pedunculat în amestec cu diverse alte esențe lemnoase
o păduri de cer și gârniță, cu pajiști stepizate și pajiști stepice secundare
o pajiști dezvoltate pe locul pădurilor alcătuite din diverse specii de stejar și pajiști xeromezofile de silvostepă.
* Vegetația de câmpie este reprezentată prin:
o păduri de stejar pedunculat
o păduri de cer și gârniță și pajiști formate pe locul fostelor păduri de stejari
o vegetație de silvostepă, care cuprinde păduri izolate de stejar brumăriu și de stejar pufos
o pajiști xerofile de stepă, unde predomină păiușul, colilia etc.
* Vegetația luncilor este reprezentată prin păduri de salcie, plop, prin șleauri de luncă și pajiști de luncă
* Vegetația acvatică. Bălțile și lacurile prezintă în general o repartizare zonală a vegetației în raport cu adâncimea. La mal apare o zonă de rogozuri și stânjenei de baltă, urmată apoi de o zonă de stuf (foarte extinsă în Delta Dunării), în care predomină stuful în amestec cu papura și pipirigul. În zona centrală predomină nuferi și broscărița iar la adâncimi mai mari brădișul.

[modifică] Fauna

Datorită poziției geografice și diversității condițiilor naturale, în România există o faună bogată și variată, care cuprinde atât elemente locale vechi cât și elemente relativ tinere.
[modifică] Fauna terestră
Lup

În România sunt următoarele complexe faunistice:

* Complexul alpin, care constituie domeniul caprei negre, al vulturului bărbos, al cintezei alpine și scatiului. Dintre reptile ajung până aici vipera comună și șopârla de munte.
* Complexul pădurilor, cu o faună bogată și variată, în care apar: cerbi, urși, râși, jderi, veverițe, șoareci de pădure, pajura, vulturul pleșuv, ciuful de pădure, huhurezul, uliul, ciocănitoarea pestriță, pițigoiul, cinteza, gaița, cucul, dumbrăveanca, porumbelul și sitarul.

Mai apar și specii apte să trăiască în diferite condiții geografice ca: mistreți, căprioare, iepuri, lupi, viezuri, dihori, nevăstuici și arici. Dintre reptile, cea mai largă răspândire o au: șarpele de alun și năpârca. În pădurile de câmpie trăiesc coțofene, stăncuțe, ciori, granguri, botgroși, privighetori, dumbrăvence, pupeze, sitari, becaține, șoimul dunărean și viesparul.

* Complexul de stepă are o faună alcătuită mai ales din rozătoare, dintre care cel mai reprezentativ este popândăul. Mai apar: hârciogul, șoarecii de câmp și cățeii-pământului. Animalele mai mari sunt: lupul, vulpea, viezurele, dihorul de stepă, dihorul pătat. Dintre păsări se întâlnesc: ciocârlia de câmp, ciocârlia mare, prepelița, graurul, dumbrăveanca etc. Dintre reptile apar: șerpi, șopârle, broaște țestoase. Este de remarcat prezența unor insecte caracteristice, cum este călugărița.

[modifică] Fauna acvatică
Pelican

Fauna acvatică se repartizează în următoarele complexe faunistice:

* Complexul lacurilor alpine, în general cu o faună săracă, datorită condiților și caracterizată prin prezența salmonidelor.
* Complexul lacurilor montane (situate sub limita superioară a pădurilor), caracterizat prin prezența păstrăvului, a ochianei și a boișteanului.
* Complexul lacurilor litorale caracterizat printr-o faună amestecată și foarte variată, formată din animale de apă dulce, marine și relicte sarmatice. La limita dintre apele dulci și cele ușor salmastre trăiesc scoici, raci, melcișori.
* Complexul luncilor și al deltei are o faună bogată și variată, alcătuită în primul rând din specii al căror mod de viață este amfibiu. Pe malurile râurilor trăiesc vidre și nurci. Dintre animalele mai mari sunt prezente: vulpea, lupul, mistrețul și iepurele. Nu lipsesc reptilele, dintre care mai caracteristice sunt: broasca țestoasă de baltă, șarpele de apă și batracienii: broasca de lac, tritonii, buhaiul de baltă.

Păsările de baltă sunt numeroase și variate în special în Lunca și Delta Dunării: pelicanul comun, pelicanul creț, călifarul alb, călifarul roșu, lebăda mută, lebăda cântătoare, lișița, rața sălbatică mare, gârlița, stârcul, lopătarul, stârcul alb, țigănușul, găinușa, pițigoiul de stuf, privighetoarea de stuf etc.
Dintre păsările răpitoare sunt prezente: vulturul pescar, vulturul codalb, uliul de baltă.

* Râuri. În funcție de particularitățile regimului hidrologic al diferitelor sectoare, se disting următoarele etaje de faună:

Peşti

a) în porțiunile de munte fauna păstrăvului, a lipanului și a moioagei
b) în cursul mijlociu al râurilor fauna scobarului și a cleanului
c) în cursul inferior fauna mrenei, care cuprinde: somnul, cleanul, scobarul, și fauna bibanului, care cuprinde: babușca, obletele, crapul, știuca
d) în șenalul Dunării și în porțiunea inferioară a râurilor de șes fauna crapului, care cuprinde un foarte mare număr de specii, printre care pești marini migratori (nisetrul, păstruga, morunul, scrumbia de Dunăre), cega, pești care se retrag periodic în bălți (văduvița, somnul, crapul, șalăul, plătica, știuca) și pești care trăiesc de obicei în bălțile Dunării (zvârluga, bibanul-soare, carasul, roșioara).

* Marea Neagră are o faună formată din numeroase specii de nevertebrate, pești și mamifere marine (delfinul). Dintre nevertebrate se întâlnesc unele gasteropode, celenterate, unele moluște, protozoare, ș.a. Dintre pești se întâlnesc hamsii, heringi, scrumbii albastre, câini-de-mare, sturioni și pălămide.